Adică bilanțu’ lunar obișnuit. Și pentru că două concerte fură deja rezumate, iar tabletele aferente, publicate și ele, reamintesc pe scurt ai lor protagoniști. Comentând restu’ mai apăsat. Astfel, melomanii locali și nu numai îi urmăriră cu drag pe violonistu’ Răzvan Stoica și pe dirijoru’ Alexandru Ilie. Incontestabil, meritat. Apoi, doi dirijori sud-coreeni, Janghoon Chu, Jaeha Kim. De revăzut neapărat aceștia. Mai ales cu muzică de la ei. Sau de la noi. Ca să vedem ce le poate bagheta și-n caz de știme românești…
Mai încoa’, Mircea Holiartoc și Radu Ropotan. Primu’, la pult, nu pentru prima oară p-aci. Căci, din când în când, părăsește fosa operei brașovene și trece munții spre sud, până-n urbea argeșeană. Parteneru-i tânăr, tot din acea zonă, dovedindu-se un ceteraș promițător. Cu largi perspective de nu i-o fi potrivnică soarta. Un recital ne-ar convinge util în chestiune. Urmați de Costin Grigore, ”capitalist”, temporar în schema instituției gazdă, tot la pupitru. Și de Răzvan Dragnea la clape. Costin, cum îl știm, energic, impetuos. Răzvan, bucureștean și el, dascăl în domeniu pe plai piteștean. Redutabil, agreabil în jocu-i strașnic pe claviatură…
Inevitabil, ajungem la festivalu’ sud-coreean. Cu tinere soliste, preponderent pianiste. Cea ieșită, justificat, în evidență, profesoara lor: Jaechee Kim. A ales inspirat și-a interpretat semnificativ. O mai semnalez și pe soprana Yu Soyung, cunoștință veche. Mulțumiri pentru secvența românească (”Muzica e viața mea”, George Grigoriu). Conductor potrivit, răbdător, muncitor, Ivan Iliev. Bulgar de fel, român prin căsătorie. L-am cunoscut la Craiova și m-am bucurat să-l revăd, la Pitești (în premieră). Am stat și-un pic de vorbă după fiecare dintre cele două seri concertante aflate-n mâna lui. Dar, insist motivat, așteptăm festivaluri și cu-alții, că atracții de gen se găsesc pretutindeni…
Închei cu jazzu’. Barani, Iordache, Buștean (înlocuitorul clăparului Florin Pană) s-au (re)însoțit cu vocalista Irina Sârbu și claviaturistu’ Sorin Zlat jr. Acesta din urmă arătându-ne iară ce știe. Și știe nu glumă. După spectacol oferind și o minilecție de gen. La care-am participat numai ochi și urechi. Zic, prin urmare: de ce n-ar prelua el cvartetu’ gazdă să-l pună-n valoare? Dacă greșesc, rog argumente lămuritoare. Că nu e cu supărare…
