La Slobozia născută, prin `90. Doldora de voință și pasiune. Contopindu-se cu pianu’ vădit și dăruindu-i-se neprecupețit. Precum constatai de curând. La ”Serile Lipatti”, în amplu recital. Strașnic, viu aplaudat. Ce-a pus-o-n valoare la fix. Este puternică, emană forță, iar tușeul apăsat impresionă melomanii. Colcăie notele-ntr-însa uluitor, aprig și fremătător. Firesc, le dă la iveală clocotitor. Domină claviru’ fără ezitare, dur, făr’ de cruțare. Energia n-o părăsește nicio clipită, așa că muzica iese constant întărită. Nu avu partiturile-n față, da’ le tălmăci pe de rost impresionant. Stăpână pe ea ca un consacrat. Nu degeaba lucrând cu Andrei Gavrilov la varii masterclass-uri…
Ce-a oferit Eliza auditoriului de la Pitești? Pagini de soi, de intensitate, virtuozitate. Pentru eternitate create de niște titani. Beethoven, Enescu, Schumann, Debussy. Dificile foc, ei însă fiindu-i din plin cu noroc. Înmănunchiate într-o cântare convingătoare, vibrantă, revelatoare. Pentru capacitatea promițătoare ce ne face-a crede că, în câțiva ani, va deveni certitudine. Și valoare incontestabilă larg va dovedi. Îndrăznesc, de aceea, s-afirm că orice filarmonică autohtonă ar câștiga dac-ar invita-o pe scenă. E instrumentist, clar, de viitor, suind către vârf, meritat, cu spor…
Adrian SIMEANU
