Chiar dacă cineva-și arogă azi incorect paternitatea ideii unei structuri de ăst fel la filarmonica urbei, bine că e, până la urmă. Firește, nu existența, singură, e de apreciat. Că, dacă-i lipsită de calitate, nu face banii.
Ceea ce m-a determinat să fiu reticent în privința ei. Mai cu seamă când urcă pe scenă într-o anume componență nu tocmai nimerită. Evident, nu formula extinsă, de combo, ar fi problema, ci asocierea instrumentiștilor. Fincă genu’ nu-i totuși la îndemâna oricui. Și autenticitatea sa poate fi știrbită în unele cazuri.
Așa că, luna aceasta, curiozitatea m-a adus iarăși în sală. Voiam să văd ce iese-n trei și cum sună Barani, Pană, Iordache fără anume colegi. Ei bine, constatările sunt pozitive. Băieții s-au descurcat rezonabil, făcându-mă să cred că-n timp ar putea să devină convingători pe de-a-ntregu’.
Cu o condiție, totuși, pentru evitarea monotoniei insinuante pe nesimțite: să aibă alături invitați de soi. Sorin Zlat jr. a fost unul.
Puiu Pascu, Cristian Soleanu, Cătălin Milea, Sebastian Burneci, Capriel Dedeian, Marius Mihalache, Luiza Zan, Irina Sârbu, alți câțiva în viitor. Nu în ultimu’ rând, Costinel Mirea. Un violonist născut, nu făcut pentru jazz. Pe care nu știu cine din instituție nu-l mai agreează. De parcă aceasta n-ar trăi din banii publici. Altfel spus, după ce că publicu’ se-mpuținează pe zi ce trece, cei rămași încă mai suportă și nazurile cuiva fără tact…
Dar, fincă tableta are limitele ei, să închei astfel despre trio: Florin a ieșit din rutina armonistului strict și-a improvizat. Alex a lăsat chitara bas, luând în brațe contrabasul (cu doză). Iară Gabi, vrednic baterist, s-a arătat și de astă dată un component de nădejde. Una peste alta, o cântare dezamăgitoare defel. Făcându-mă să zic: simplu și curat este uneori, cert, mai adecvat. Mai potrivit, mai reușit. În jazz, cel puțin. Neîndoios în speță…
sursa foto: Facebook/Filarmonica Pitești
