Azi în Parlament s-a votat moţiunea de cenzură introdusă de PSD împotriva Guvernului PNL-USR-UDMR, condus de prim-ministrul Florin Cîţu. Aleşii Coaliţiei de la Putere au fost în sală, dar nu au votat. Au votat doar cei de la PSD şi AUR; cei de la Putere au fost ameninţaţi cu excluderea dacă vor vota.
În aceste condiţii, Guvernul Cîţu a rezistat: au votat pentru demitere doar 201 parlamentari. Pentru ca moţiunea să fie adoptată, ar fi fost necesare voturile a 234 de senatori și deputați.
Deşi picată la vot, moţiunea a fost, totuşi, un semnal de alarmă pentru Putere: lucrurile nu prea merg cum trebuia şi cum s-a promis. Sperăm doar că liderii celor trei formaţiuni care conduc ţara să realizeze că trebuie schimbat ceva în actul de guvernare. Cel mai simplu ar fi să-şi respecte promisiunile din perioada electorală.