Pompierii, aceşti oameni veşnici buni la toate, dovedesc pe zi ce trece că atunci când nici Divinitatea nu mai poate ajuta, doar ei o mai pot face.

Azi, l-au ajutat pe un sătean din comuna argeşeană Rociu să-şi „recupereze” motanul cel prea năzdrăvan, dat dispărut de două zile şi care căzuse într-un puţ adânc de vreo 20 de metri.

Reproducem mai jos comunicatul de presă al celor de la ISU Argeş, primit azi, după recuperarea pisoiului.

„În această dimineață pompierii de la Detașamentul de Pompieri Bradu și Punctul de Lucru Rociu au intervenit într-un islaz din localitatea Rociu, pentru salvarea unui animal căzut într-un puț de aproximativ 20 m adâncime.

Este vorba de un motan, aceasta este posibil să fi alunecat în timp ce se afla pe marginea gurii din metal a puțului.

Întâmplarea a făcut ca prin zona să treacă chiar proprietarul, ce își cauta motanul de aproape două zile și să audă „strigătele de ajutor” ale bietului animal, venind din fântână.

A anunțat pompierii pe numărul unic de urgență 112 și imediat spre locul evenimentului s-au deplasat la locul indicat.

Un salvator a coborât echipat în puț și a reușit să prindă motanul, aducându-l la suprafață la stăpânul său.

Intervinția s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ 40 de minute”.

sursa foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here