Compartimentul de relaţii publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să aducă la cunoştinţă următoarele:

La intrarea pe teritoriul României, fiecare persoană are obligaţia de a completa, pe propria răspundere, o declaraţie care cuprinde ţara din care s-a realizat plecarea, date de identitate şi de contact ale persoanei, locaţiile unde persoana estimează că va rămâne mai mult de 24 de ore, referinţe cu privire la posibila prezenţă în zone unde virusul deja se manifestă, contactul cu persoane sau chiar posibila infectare cauzată de virusul gripal COVID 19.

Completarea cu date eronate a declarației, precum și nerespectarea măsurilor instituite ulterior, de către reprezentanții DSP, la destinație, intră sub incidența legii, conform articolelor 326 și 352 din Codul Penal, astfel:

Articolul 326 din Codul Penal – Falsul în declarații:

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 (funcţionar public) sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Articolul 352 din Codul Penal – Zădărnicirea combaterii bolilor:

(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.

Descarcă acum în format PDFD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here