Mircea Geoană, lansări de carte poimâine, la Pitești și la Topoloveni

Date:

Share post:

Mircea Geoană, fost președinte al PSD și fost candidat la Președinția României, își lansează poimâine o carte, la Pitești și la Topoloveni.

Volumul în discuție se numește ”Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”. E vorba despre experiențe trăite de Mircea Geoană ca secretar general adjunct al NATO, poziție pe care o deține momentan.

”Evenimentul este organizat de asociația ”Proiectul România 2030, România Renaște! și editura Litera”. La Pitești, lansarea se va desfășura, începând cu ora 13, la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu”, din str. Victoriei nr. 18. 

La Topoloveni, evenimentul va avea loc în Sala de Consiliu a Primăriei Topoloveni, din Calea București nr. 111. Cu prilejul celor două lansări, Mircea Geoană va participa la conversații publice și va susține sesiuni de autografe. 

La Pitești, secretarul general adjunct al NATO va acorda și declarații de presă”, se menționează într-un comunicat de presă remis redacției noastre de Mircea Geoană.

Foarte probabil, evenimentul are legătură cu faptul că Mircea Geoană urmează să își anunțe candidatura la Președinția României, la alegerile din acest an. Deocamdată, dl Geoană nu și-a asumat această candidatură. Demnitatea pe care o deține în cadrul NATO nu-i permite.

Mircea Geoană nu e la prima tentativă de a deveni președinte al României. La alegerile din 2009, Traian Băsescu reușea să câștige cel de-al doilea mandat de președinte, după un tur II cu Mircea Geoană. Seara, toată lumea îl dăduse câștigător pe Mircea Geoană.

Dimineață, însă, Traian Băsescu îl devansase. Mircea Geoană a rămas în istorie cu celebra replică: „Mihaela, dragostea mea!”, adresată soției sale seara, când se credea președinte.

Fostul șef al statului Ion Iliescu, într-un acces de nervi, l-a numit pe Mircea Geoană ”prostănac”. Apelativul nepoliticos s-a transformat rapid în poreclă a secretarului general adjunct al NATO.

CITIȚI ȘI: Impostura lui Mickey Mouse n-a ţinut la infinit: Victor Ponta a rămas, irevocabil, fără titlul de doctor în drept

Ulterior, Mircea Geoană a pierdut și președinția PSD, în favoarea lui Victor Ponta, apoi a fost chiar exclus din PSD.

sursa foto: Facebook/Mircea Geoană

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Ce și unde se lucrează, zilele următoare, pe drumurile județene din Argeș

Consiliul Județean Argeș a transmis azi o informare de...

Candidații Forța Dreptei la Consiliul Local Călinești vor să aducă localitatea pe calea cea dreaptă

Inginerul Daniel Bănuleasa și profesoara Elena Delia Botancchio (Ungureanu),...