Conform rezultatelor, deocamdată, nedifinitive, ale scrutinului electoral de ieri, în judeţul Argeş, cunoscutul actor şi om de cultură muscelean Mircea Diaconu s-a clasat al treilea, după Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă.

Dl Diaconu a obţinut în Argeş peste 14% din voturi, adică aproape jumătate din cât au luat ceilalţi doi candidaţi de pe primele poziţii.

La nivel naţional, Mircea Diaconu s-a clasat pe poziţia a 4-a, cu puţin peste 9% din voturi, precedat fiind şi de liderul USR, Dan Barna, clasat al treilea.

Omul-instituţie numit Mircea Diaconu a devenit, de ieri, al treilea partid din Argeş. Şi al patrulea din ţară.

Dacă partide politice precum PLUS, PMP, ALDE sau Pro România, ar avea măcar câte 2-3 de Mircea Diaconu printre membri, sigur n-ar mai avea emoţii cu privire la faptul dacă trec sau nu pragul electoral.

Exceptându-i pe liderii PNL şi PSD, ceilalţi şefi de partide politice din ţară ar trebui, după aceste rezultate, să nu mai iasă din case, de ruşine, măcar câteva săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here