Persoanele condamnate definitiv care se sustrag executării pedepsei fugind peste hotare vor primi și condamnare pentru evadare, a anunțat ieri Alina Gorghiu, ministrul Justiției.
Legea a fost adoptată de Parlament, constituționalitatea ei a fost atacată, dar Curtea Constituțională a decis că nu e nimic în neregulă cu legea. Judecătorii CCR au respins, cu unanimitate de voturi, ca fiind neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate.
Așa că legea va fi aplicată.
CITIȚI ȘI: Alina Gorghiu a anunțat azi aducerea în țară a unui alt fugar internațional (iulie 2024)
”Veste bună pentru statul român, veste proastă pentru fugari! Legea prin care fugarii vor fi pedepsiţi şi pentru evadare este constituţională! Adică la pedeapsa pe care o au se va adăuga şi pedeapsa pentru evadare, anume între 6 luni şi 3 ani.
A fost soluţia propusă de Ministerul Justiţiei şi adoptată de Parlament. Statul român trebuie să aibă pârghii sănătoase pentru a combate fenomenul fugarilor. Vom continua lupta împotriva acestui flagel! În 2023, statul român a plătit peste 10 milioane de lei pentru acest lucru! Anul acesta, pana la 1 octombrie, am adus 618 de fugari. Justiţia trebuie să meargă până la capăt”, a transmis Alina Gorghiu.
sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro