Meciuri dârz disputate azi-noapte, în sferturile Copa Libertadores

Date:

Share post:

Azi-noapte, sferturile de finală din Copa Libertadores de fotbal (echivalentul sud-american al Champions League din Europa) au continuat cu alte două meciuri.

Derby-ul argentinian, dintre Independiente Buenos Aires şi River Plate (imaginea de mai sus e de la meciul acesta), s-a jucat pe celebra arenă Avellaneda din capitala Argentinei, în faţa unor tribune arhipline, într-o atmosferă cum numai în America de Sud se mai poate vedea.

Jocul a fost echilibrat, notează jurnaliştii argentinieni, cu puţine ocazii de gol. S-a încheiat 0-0, în ciuda unei uşoare dominări teritoriale pe final a celor de la Independiente.

În celălalt joc, încheiat devreme în această dimineaţă, argentinienii de la Boca Juniors au trecut acasă (pe arena La Bombonera, redenumită mai nou Alberto Armando din cartierul La Boca din Buenos Aires) de brazilienii de la Cruzeiro Belo Horizonte.

Şi acest meci a fost echilibrat, cu ocazii de ambele părţi. Gazdele au beneficiat, însă, şi de câteva decizii eronate ale centralului paraguayan, dintre care amintim doar eliminarea gratuită a unui fundaş brazilian (care se ciocnise involuntar de portarul-gazdă).

Totuşi, Boca a fost echipa o idee mai insistentă în ofensivă, susţin ziariştii de la ziarul argentinian Clarin, şi a câştigat cu 2-0.

În această noapte se joacă ultimul meci al sferturilor, dintre singura echipă chiliană rămasă în competiţie, Colo Colo Santiago de Chile, şi brazilienii de la Palmeiras Sao Paolo. Ziarele chiliene pe ale căror site-uri ne-am uitat apreciază unanim că va fi un meci greu pentru gazde, dar toate cred că Palmeiras nu e de nebătut.

Peste două săptămâni se vor juca partidele din cea de a doua manşă a sferturilor de finală.

sursa foto: periodico Clarin/Argentina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

O victorie cu FC Argeș îi trimite pe „câini” la barajul de Conference League

Diseară, de la ora 19:00, stadionul „Arcul de Triumf”...

Corvinul Hunedoara a promovat în Liga 1! „Corviniștii” revin în Superligă după o așteptare de 34 de ani

Sărbătoare totală sub furnale! Corvinul Hunedoara a obținut matematic...

Partidul condus de Diana Șoșoacă a inițiat procedura de destituire a președintelui Nicușor Dan

Lidera partidului SOS România, Diana Șoșoacă, a anunțat că...

Festival de costume pentru copii, în Capitală, organizat de asociația ”Învață pentru tine”

De 1 Iunie, Ziua Copilului, asociația ”Învață pentru tine”...

Pe DN 7C Transfăgărășan, drumarii au început lucrările de deszăpezire a carosabilului

Pe DN 7C Transfăgărășan, drumarii din Argeș și Sibiu...