Meciul FC Argeş-Chindia, arbitrat de fluieraşul de casă al lui CFR, Istvan Kovacs

Date:

Share post:

Meciul dintre FC Argeş Piteşti şi Chindia Târgovişte, din ultima etapă a sezonului regulat al Ligii I la fotbal, care se va juca mâine seară, de la ora 20,30, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, va fi condus la centru de arbitrul Istvan Kovacs, din Carei, judeţul Satu-Mare.

Kovacs, în vârstă de 37 de ani, de meserie profesor de sport, conduce pentru prima dată la centru un joc al echipei FC Argeş, în acest campionat.

A arbitrat în prima ligă când încă nu împlinise 20 de ani, iar la 22 de ani a condus la centru Supercupa României (în 2007) dintre Rapid şi Dinamo, câştigată de giuleşteni la penalty-uri. E arbitru FIFA de 11 ani.

Fluieraşul din Carei e renumit pentru aroganţa şi limbajul vulgar pe care-l foloseşte în dialogurile cu jucătorii, pe teren; mai mulţi fotbalişti s-au plâns, public, de astfel de atitudini ale arbitrului Kovacs.

Şi mai e renumit dl Kovacs cu ceva: e ştiut ca fiind arbitrul de casă al CFR-ului din Cluj-Napoca. Un fel de Sorin Corpodean de limbă maghiară, care a pus umărul (în fine, fluierul) la mai multe succese ale echipei clujene.

La meciul de mâine cu vecinii din Dâmboviţa, Istvan Kovacs va fi ajutat la linii de tuşierii Vasile Marinescu (din Bucureşti) și Ovidiu Artene (din Vaslui) . Observator al arbitrilor este fostul mare arbitru timişorean Nicolae Grigorescu.

Pentru FC Argeş, meciul cu Chindia nu prea mai are vreo miză deosebită, întrucât vom juca sigur în play-out. Oaspeţii, însă, cu o victorie şi ajutaţi de jocul rezultatelor se pot califica în play-off.

sursa foto: captură video Telekom Sport

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Fotbal, Liga 3: ARO Muscelul Câmpulung a câștigat în deplasare derby-ul județean cu Unirea Bascov

ARO Muscelul Câmpulung a învins ieri, scor 2-0, la...

FC Argeș va juca semifinala de Cupa României, cu U Cluj-Napoca, la Mioveni, în data de 21 aprilie

FC Argeș va juca semifinala de Cupa României acasă,...

Zece situații în care președintele Nicușor Dan și-a dat cu stângul în dreptul

La aproape un an de la preluarea mandatului de...

Președintele Nicușor Dan, pe urmele lui Klaus Iohannis: a numit ca șefi ai parchetelor figuri cel puțin dubioase

Președintele Nicușor Dan calcă apăsat pe urmele predecesorului său,...

Postul TV Realitatea Plus a obținut în Justiție suspendarea deciziei CNA de încetare a emisiei

Postul TV Realitatea Plus a obținut în Justiție suspendarea...

Mircea Lucescu a murit în această seară, la Spitalul Universitar din București

Mircea Lucescu, fost mare fotbalist și antrenor, a murit...