MCV, ridicat pentru Bulgaria, nu şi pentru România. Mulţumim PSD, ALDE şi UDMR!

0
95

În ultimul raport MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare) asupra României şi Bulgariei, dat publicităţii azi, Comisia Europeană a propus ridicarea acestui mecanism pentru Bulgaria şi menţinerea sa pentru România.

„Comisia Europeană a constatat frecvenți pași înapoi de la progresele care fuseseră făcute în anii trecuți de România și notate în raportul din noiembrie 2018”, se arată în raportul MCV pe anul acesta, referitor la România.

„Evoluția situației din primele luni ale anului 2019 a fost o sursă de mare îngrijorare. Ca rezultat, Comisia Europeană a fost nevoită să informeze autoritățile române în mai 2019 că, dacă ameliorările necesare nu aveau să fie făcute imediat sau dacă mai erau făcuți pași greșiți,

Comisia ar fi început proceduri sub cadrul legal european al protejării statului de drept, care prevedea un dialog prin care să fie abordate îngrijorările la statul de drept și care pot trece dincolo de parametrii MCV”, se mai scrie în raport.

În raportul său, Comisia Europeană menționează și episoadele în care Senatul s-a opus urmăririi penale în cazul președintelui Senatului de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, în iunie, precum și a în cazul fostului ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, în septembrie 2019, notează cei de la HotNews.

În aceste condiţii, România nu are nicio şansă de aderare la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, în următorul an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here