Maşină răsturnată la Stâlpeni

Date:

Share post:

În aceasta dimineaţă, un grav accident rutier între două autoturisme s-a petrecut în localitatea Stâlpeni, lângă târgul săptămânal.

Incidentul s-a produs între un autoturism și o autoutilitară, iar în urma impactului autoturismul (care tracta, pare-se, o remorcă) s-a răsturnat.

La faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

În urma impactului, două fete de 7 şi respectiv 15 ani au fost monitorizate de către paramedici SMURD alături de un echipaj al Ambulanţei. Din fericire, rănile suferite de cele două copile nu pun vieţile acestora în pericol.

Actualizare – Poliţia Rutieră a terminat cercetările preliminare la locul accidentului. Astfel, „s-a stabilit că un bărbat de 38 de ani, din comuna Văleni-Dambovița, județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Stâlpeni, din direcția Câmpulung spre Pitești, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se deplasa în aceeași direcție, condusă de un bărbat de 36 de ani, din Pietroșani.

În urma coliziunii, a suferit leziuni ușoare pasageră dreapta față din autoturism, minora de 15 ani, care a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri”, a transmis Poliţia Argeş.

Niciunul dintre şoferi nu băuse înainte de a urca la volan, a mai informat biroul de presă al Poliţiei.

sursa foto: ISU Argeş


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Popular