Manifestări dedicate deţinuţilor politici anticomunişti, la Memorialul Închisoarea Piteşti

Date:

Share post:

Peste câteva zile, pe 9 martie, se serbează Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din România, sărbătoare care coincide şi cu cea religioasă, ortodoxă, a celor 40 de Sfinţi Mucenici din Sevastia. Cu acest (dublu) prilej, Memorialul Închisoarea Piteşti, instituţie muzeală care funcţionează în locul unde, mai înainte vreme, fiinţa celebra închisoare, organizează mai multe manifestări comemorative şi omagiale.

„Ziua (de 9 martie – n.r.) începe cu o slujbă dedicată victimelor regimului comunist între orele 8 și 10,30 (Sfânta Liturghie și parastas pentru adormiți), în Paraclisul Înălțarea Domnului, aflat în Camera 4 Spital din interiorul Memorialului Închisoarea Pitești.

La ora 11, tot la Memorialul Închisoarea Pitești, va avea loc vernisajul expoziției  „Mărturisitori din temnițele comuniste”, realizată de artista Aida Șușter Boțan, ce va fi prezentă la eveniment. 

Expozița se centrează pe portretele unor personalități încarcerate la închisoarea din Pitești în perioada comunistă și ale unor supraviețuitori cunoscuți ai detenției politice care, de-a lungul timpului, au vorbit public despre închisoarea de la Pitești și despre severitatea regimului de detenție. Acești martori valoroși ai istoriei recente sunt mărturisitori atât prin curajul de a se opune regimului, dar și prin adâncimea lor spirituală. 

Aida Șușter Boțan este licențiată în psihologie și a urmat cursurile Școlii Populare de Arte și Meserii Botoșani, secția pictură. În prezent este instructor de terapie prin artă la Secția Psihiatrie – Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani”, se menţionează într-un comunicat de presă al Memorialului Închisoarea Piteşti.

„Cu ocazia acestei zile deosebite, vizitarea Memorialului va fi gratuită între orele 11 şi 18. Librăria Manuscris vă va aștepta cu promoții speciale disponibile doar în ziua evenimentului”, au mai transmis organizatorii.

sursa foto: Memorialul Închisoarea Piteşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Fotbal, Liga 3: ARO Muscelul Câmpulung a câștigat în deplasare derby-ul județean cu Unirea Bascov

ARO Muscelul Câmpulung a învins ieri, scor 2-0, la...

FC Argeș va juca semifinala de Cupa României, cu U Cluj-Napoca, la Mioveni, în data de 21 aprilie

FC Argeș va juca semifinala de Cupa României acasă,...

Zece situații în care președintele Nicușor Dan și-a dat cu stângul în dreptul

La aproape un an de la preluarea mandatului de...

Președintele Nicușor Dan, pe urmele lui Klaus Iohannis: a numit ca șefi ai parchetelor figuri cel puțin dubioase

Președintele Nicușor Dan calcă apăsat pe urmele predecesorului său,...

Postul TV Realitatea Plus a obținut în Justiție suspendarea deciziei CNA de încetare a emisiei

Postul TV Realitatea Plus a obținut în Justiție suspendarea...

Mircea Lucescu a murit în această seară, la Spitalul Universitar din București

Mircea Lucescu, fost mare fotbalist și antrenor, a murit...