Manevre dubioase la Spitalul Municipal Câmpulung. Miza: economiile salariaţilor

Date:

Share post:

Casa de Ajutor Reciproc “Sintax Asociaţie” care funcţionează la Spitalul Municipal Câmpulung încă de dinainte de 1990, şi-a invitat membrii, conform statutului, să participe vineri, 26.03. 2021, de la ora 16, la conferinţa anuală ordinară.

S-au prezentat peste 20 de cotizanţi, şedinţa fiind legal constituită conform normei de reprezentare stabilită. Numai că, spre stupoarea generală, s-a anunţat că membrii Comitetului Director al CAR-ului tocmai au decis să amâne şedinţa invocând restricţiile impuse de pandemie.

Dacă unii au plecat acasă, alţii au cerut ca şedinţa să se desfăşoare în aer liber, cu respectarea tuturor condiţiilor de distanţare socială, solicitare respinsă însă de comitetul director.

A izbucnit un întreg scandal, din care au ieşit la iveală o serie de neregularităţi. De pildă, că membrilor le-ar fi fost calculate şi virate dobânzi mai mici, că cenzorul ales prin vot a fost înlocuit ilegal cu fina directoarei financiar-contabile (ceea ce face ca toate documentele semnate de aceasta să fie nule), că nu s-au aprobat la Judecătorie modificările din statut şi altele.

De asemenea, s-a refuzat să se prezinte statutul asociaţiei şi să se precizeze, concret, condiţiile şi documentele care trebuie depuse pentru ca un membru să participe la competiţia pentru a fi ales în vreo funcţie de conducere.

Oamenii acuză că s-a încercat să se pună în scenă un simulacru de alegeri, la care să participe doar câteva persoane alese pe sprânceană şi care să o înscăuneze ca preşedinte pe jurista spitalului, Petrina Florea.

De altfel, aceasta a fost cea mai vocală, pretinzând că ar fi întrebat şi luat indicaţii de la cineva sus pus de la Piteşti, deşi ea nu are nicio calitate în organizarea şi desfăşurarea şedinţei. Petrina Florea, favorita actualei echipe manageriale, după ce a pierdut în instanţă procesul prin care solicita să i se acorde un spor de confidenţialitate de 25%, are privilegiul unic ca în cele opt ore pontate zilnic, să figureze ca fiind prezentă atât la spitalul câmpulungean, unde îşi are norma de bază, cât şi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, unde ocupă o jumătate de normă.

Dar temerile membrilor este că prin instalarea în fruntea CAR-ului a unei clici lacome s-ar putea repeta scenariul din urmă cu mai mulţi ani, atunci când au fost delapidate economiile de-o viaţă ale salariaţilor spitalului!

Sterian PRICOPE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Freedom House România, dezbatere online despre impactul dezinformării anti-UE asupra diasporei românești din Europa

Fundația Freedom House România organizează o dezbatere online în...

5 sfaturi pentru a economisi la asigurarea facultativă CASCO

Achiziționarea unei asigurări facultative CASCO pentru mașina ta este...

Cum te poate ajuta un seif cu fantă în protejarea bunurilor tale de valoare

Dacă ai o afacere sau pur și simplu dorești...

La Festivalul Internațional de Teatru ”Liviu Ciulei”, sâmbătă, ”O poveste super fericită” cu o trupă din Bacău

Festivalul Internațional de Teatru ”Liviu Ciulei”, ediția a III-a,...

Primăria Pitești dă asigurări că iarna asta nu ne va mai lua prin surprindere

”Suntem pregătiți pentru eventualitatea condițiilor meteo de îngheț și...

Foștii securiști, omagiați ieri, printr-un ceremonial, la Monumentul Securității din Cimitirul Eroilor din Pitești

Foștii securiști au fost onorați, ieri, printr-o ceremonie militar-religioasă organizată...

Sfaturi practice pentru un iluminat casnic economic și ecologic

Într-o lume din ce în ce mai preocupată de...