După cum am anunţat, fostul mare jucător de fotbal Ilie Bărbulescu, care a murit acum două zile, în urma unei afecţiuni cardiace, va fi înmormântat mâine, la cimitirul „Sfântu-Gheorghe” din Piteşti.

Sicriul cu corpul neînsufleţit se află depus la biserica „Sfântul Andrei”, de la complexul I al cartierului Trivale din Piteşti, încă de ieri.

La catafalcul fostului campion a fost puhoi de oameni, ieri. Şi azi e un adevărat pelerinaj, fapt ce denotă că Ilie Bărbulescu a fost preţuit de mii de piteşteni şi nu numai.

Au venit să-i spună bun rămas lui „nea Ilie” şi suporteri ai lui FC Argeş din Slatina, Drăgăşani, Horezu, Roşiori de Vede, Câmpulung, Târgovişte etc.

Mâine, în jurul orei 12,30, sicriul lui Ilie Bărbulescu va ajunge la stadionul „Nicolae Dobrin”, pentru ca toţi cei ce l-au iubit şi apreciat să aibă ocazia să-şi ia rămas bun.

De la stadion, cortegiul funerar se va deplasa, în jurul orei 13,30, la cimitirul din apropiere, pentru ceremonialul de înhumare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here