Filarmonica Piteşti organizează mâine seară, de la ora 19, la Centrul Multifuncţional, un concert vocal-simfonic de muzică italiană dedicat Zilei Naționale a Italiei.
Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Francesco Di Mauro, va evolua, ca solistă, soprana Bianca Ionescu…
Unul dintre cei mai cunoscuți dirijori din Italia, Francesco di Mauro a studiat la Conservatorul Național Superior din Paris. Director artistic și dirijor al orchestrei simfonice siciliene din Palermo, Francesco di Mauro a colaborat cu orchestre din întreaga lume, de la New York la Odessa, Florența sau Sicilia.

A fost și directorul muzical al orchestrei simfonice Helycon, director muzical al Festivalului Metaponto și dirijor al orchestrei filarmonicii din Cracovia…
A înregistrat trei CD-uri cu muzică contemporană, care s-au bucurat de succes. Dirijează, în premieră, orchestra simfonică piteșteană.
Prim-solistă a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Bianca Ionescu (foto sus) este un nume de referinţă în muzică. Este absolventă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti la clasa de canto a profesoarei Arta Florescu. Din 2005, doctor în muzică, în domeniul operetei româneşti, este director al Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti…
A mai concertat la Filarmonica Pitești în stagiunile trecute.
sursa info şi foto: Filarmonica Piteşti