Guvernul a aprobat în ședința sa de ieri după-amiază acordarea unui ajutor financiar în valoare de 700 de lei pentru pensionarii din sistemul public, sistemul pensiilor militare de stat și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.
Informaţia a fost transmisă de Ministerul Muncii, printr-un comunicat de presă.
„Ordonanța de urgență inițiată de Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale prevede acordarea acestui ajutor o singură dată, în luna iulie 2022, pentru aproximativ 3.300.000 de pensionari afectați de creșterea prețurilor la utilitățile publice și bunuri de consum, în special hrană, aflați în risc de excludere socială”, se menţionează în documentul citat.
Măsura luată aseară de Guvernul României face parte din programul de sprijin al populaţiei denumit „Sprijin pentru România”.
Ea a fost precedată, la finele lui ianuarie acest an, de acordarea de compensări ale facturilor de gaz şi electricitate, precum şi de plafonarea temporară a preţurilor la energie.