Numărul de apeluri la 112, referitoare la prezența urșilor în zone locuite, crește alarmant. Luna trecută au fost 160 de astfel de apeluri, spune Jandarmeria Argeș.
”Apelurile au fost gestionate în zeci de localități rurale și urbane din județul Argeș, după cum urmează: Albești, Aninoasa, Arefu, Berevoești, Brăduleț, Budeasa, Bughea de Sus, Cepari, Cetățeni, Cicănești, Ciofrângeni, Corbeni, Corbi, Coșești, Cotmeana, Dâmbovicioara, Davidești, Dîrmănești, Domnești, Drăganu, Dragoslavele, Godeni, Hârtiești, Lerești, Mălureni, Mărăcineni, Micești, Câmpulung, Curtea de Argeș, Pitești, Mușătești, Nucșoara, Rucăr, Schitu Golești, Șuici, Tigveni, Țițești, Valea Iașului, Valea Mare Pravăț. În peste 40 de situații au existat și pagube materiale, iar în majoritatea cazurilor urșii au fost găsiți la fața locului, fiind alungați de patrulele de Jandarmerie”, a transmis Jandarmeria Argeș.
Cifra de 160 de apeluri e enorm de mare. Potrivit Jandarmeriei, anul trecut, în primele șase luni, s-au înregistrat numai circa 150 de astfel de apeluri. Iar anul acesta, în intervalul ianuarie-iunie inclusiv, au fost cam 250 de apeluri referitoare la urși.
Recomandările jandarmilor argeșeni
Pentru cetățenii care se află în tranzit pe Transfăgărășan, precum și pentru turiștii din zonele de camping sau cei care fac drumeții montane, jandarmii argeșeni fac următoarele recomandări:
– NU hrăniți animalele sălbatice! – Le învățați să caute hrană de la oameni și devin un pericol constant.
– NU vă apropiați de urși pentru poze sau filmări! – Un urs poate părea calm, dar reacția sa poate fi imprevizibilă.
– Evitați deplasările singuri, mai ales seara sau în zone izolate.
– Depozitați corect gunoiul și nu lăsați mâncare la îndemână.
– Dacă vedeți un urs, păstrați distanța, NU fugiți și sunați imediat la 112.
Atragem atenția asupra faptului că interacțiunea necorespunzătoare cu animalele sălbatice poate avea urmări grave atât pentru oameni, cât și pentru natură.
sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro, Prefectura Argeș

