Ludovic Orban: „În viaţa mea n-am văzut miniştri atât de inculţi”

Date:

Share post:

Aflat, azi, la Râmnicu-Vâlcea, la reuniunea organizaţiilor PNL din Olteania, preşedintele acestui partid, dl Ludovic Orban, a deplâns precaritatea pregătirii profesionale a miniştrilor din Guvernul condus de dna Viorica Dăncilă.

Acelaşi lucru îl făcuse deunăzi şi fostul preşedinte al PSD şi prim-ministru, dl Adrian Năstase.

Referindu-se la cei mai mulţi dintre miniştri din actualul cabinet, dl Orban a spus: „De aici pleacă toate relele, de la distrugerea calităţii managementului politic. Am ajuns în vârf, într-un fund pe care nu-l mai putem accepta.

Toate ţările sunt conduse de oameni care au în spate pregătire şi echipe de profesionişti. Astăzi managerii politici publici pe care ni-i dă PSD sunt la genunchiul broaştei. Eu oameni atât de inculţi nu am văzut în viaţa mea.

Cred că este cel mai idiot Guvern din istoria României, cei mai proşti miniştri care au existat vreodată în istoria României. Nu înţeleg cum membrii PSD înşişi pot accepta o asemenea situaţie, mai ales ţinând cont de faptul că în acest partid sunt şi mulţi oameni de valoare, cu pregătire profesională deosebită”, a declarat dl Orban, citat de agenţiile de presă.

Domnia sa a exemplificat cu cazul ministrului de Interne, dna Carmen Dan (foto), vestită pentru gafele ei de limbă română. „Carmen Dan, de exemplu, a terminat cu 5,50 la Universitatea Ecologică”, a informat dl Orban.

Carmen Dan a devenit vedetă după ce a spus că „am decât informaţiile care le aveţi şi dumneavoastră”, sau „vreţi să vă spun cu nume şi pronume”, dar şi după ce, subprefect de Teleorman fiind, a completat în declaraţia de avere, la rubrica „funcţia deţinută”, cuvântul „supprefect”.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

SCM Râmnicu-Vâlcea, antrenată de Constantin Schumacher, a ratat dramatic, la 11 metri, calificarea în grupele Cupei României

SCM Râmnicu-Vâlcea, echipă pregătită de Constantin Schumacher, a ratat...

Dan Nistor a doborât recordul de meciuri jucate în prima ligă de fotbal din România: 516, unul mai mult decât Ionel Dănciulescu

Fotbalistul Dan Nistor, legitimat la Universitatea Cluj-Napoca, a devenit...

Acces restricționat la cetatea Poenari, din cauza urșilor. Containerele cu gunoaie de pe marginea drumului atrag, însă, animalele

Consiliul Județean Argeș a restricționat accesul turiștilor la cetatea...

România Educată la fabricile de diplome: nicio universitate românească în primele 1.000 din lume

Nicio universitate din România nu se (mai) află printre...