Lotul Cornetu-Tigveni din autostrada Piteşti-Sibiu, încredinţat italienilor de la Astaldi (WeBuild), specialişti în întârzieri

Date:

Share post:

Cpmpania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat azi contractul de proiectare şi execuţie al lotului 3, Cornetu-Tigveni, din autostrada Piteşti-Sibiu, ultimul care încă nu avea desemnat un constructor, cu concernul italian Astaldi („rebrănduit” WeBuild).

Lotul dintre Cornetu și Tigveni are o lungime de 37,4 kilometri și este cel mai lung tronson al autostrăzii, fiind cel care traversează efectiv munţii.

Contractul are o perioadă de proiectare de 12 luni și o perioadă de execuție de 45 de luni. Perioada de garanție a lucrărilor, oferită de constructorul italian, este de 120 de luni. Valoarea contractului este de 5,3 miliarde de lei, exclusiv TVA, bani care sunt, în proporţie de 85%, fonduri europene nerambursabile.

Italienii de la Astaldi au „tradiţie” în construcţia de autostrăzi, drumuri şi poduri în România. În general, pe unde lucrează Astaldi (acum WeBuild, după fuziunea cu Salini Impregilo), există întârzieri.

Ultimul exemplu, lotul de autostradă dintre Piteşti şi Curtea de Argeş, pe care italienii au înregistrat deja întârzieri mari, care pun sub semnul întrebării posibilitatea respectării termenului de finalizare a lucrărilor, după cum au avertizat specialiştii de la Asociaţia Pro Infrastructură, fapt despre care am relatat pe larg aici.

Contractul a fost semnat în mai 2020, iar termenul de finalizare al lucrărilor este mai 2025. Deocamdată, progresul estimat pe şantier e de doar 12%, la un an de la startul lucrărilor, după cum informează Economedia.

Potrivit sursei citate, italienii sunt în urmă cu lucrările şi la podul Brăila.

De nesfârşitele tărăgănări şi amânări de pe tronsonul Margina-Holdea, lung de nici 10 km, de pe autostrada dintre Sibiu şi Nădlac (singura verigă lipsă pentru ca, din Sibiu, să poţi merge pe autostradă neîntrerupt, până la graniţa cu Ungaria de la Nădlac/Nagylak), se face responsabil şi constructorul, Salini Impregilo, acum parte a concernului WeBuild.

Situaţie pe celelalte loturi ale autostrăzii Piteşti-Sibiu

  • Pe lotul Sibiu-Boiţa, unde lucrează concernul austriac Porr Construct şi subsidiara sa din România, lucrările sunt înaintea graficului. Lucrările au început la sfârţitul lui martie 2020 şi trebuie să fie gata în martie 2023. Se estimează, însă, că până la finalul acestui an, cei aproape 14 km de autostradă dintre Sibiu şi Boiţa să fie deschişi circulaţiei. Deci, se poate şi la noi.
  • Pe lotul Boiţa-Cornetu, un alt lot extrem de dificil, câştigătorul licitaţiei, asocierea turcă Mapa Cenghiz, lucrează la proiectare. Termenul de finalizare e finalul anului 2026. De fapt, turcii au fost singurii care au depus ofertă pentru acest tronson. Ceilalţi constructori nu au făcut vreuna, motivând prin documentaţia prost făcută de CNAIR, informaţii insuficiente, studii în teren nesatifăcătoare şi altele asemenea.
  • Pe lotul Cornetu-Tigveni tocmai a câştigat concernul italian WeBuild (Astaldi şi Salini Impregilo).
  • Lotul Tigveni-Curtea de Argeş are constructor aceeaşi companie austriacă Porr Constsruct Gmbh, care lucrează foarte pe lotul Sibiu-Boiţa. Deocamdată, acolo lucrurile sunt în faza de proiectare.
  • Pe lotul Curtea de Argeş-Piteşti se chinuie şi ne chinuie italienii de la Astaldi-Salini Impregilo, adică WeBuild.

Actualizare – Ministrul Transporturilor, fostul prim-ministru Sorin Grindeanu (PSD), e foarte încântat şi optimist de semnarea acestui contract.

„Este cel mai mare contract semnat de CNAIR vreodată… Într-un final, cu foarte mare întârziere avem aceste contracte semnate, urmând ca cei care au câștigat licitațiile să se țină de termenii contractului și să avem după zeci de ani o autostradă care traversează Carpații”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de HotNews.

Totuşi, experienţele statului român cu antreprenorii italieni Astaldi şi Salini Impregilo (acum, WeBuild) au arătat că aceste firme nu dau prea multe motive de optimism atunci când contractează vreo lucrare de infrastructură mare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

FC Argeş l-a legitimat pe Andrei Şerban, ultima dată la Chindia Târgovişte

FC Argeş a anunţat azi oficial legitimarea lui Andrei...