Lotul Colonești-Pitești din drumul expres Craiova-Pitești, nicio șansă să se deschidă integral anul acesta

Date:

Share post:

Lotul 4 Colonești-Pitești din drumul expres DEx 12 Craiova-Pitești nu mai are șanse nici măcar teoretice să se deschidă în acest an. E posibilă doar deschiderea segmentului dintre Colonești și Albota.

Concluzia aparține specialiștilor din Asociația Pro Infrastructură, care estimează că anul acesta se poate deschide cel mult bucățica de drum dintre Colonești și Albota. Mai departe, însă, nici vorbă.

E un scenariu care contrazice profețiile optimiste din prima jumătate a anului a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Și pe cele ale lui Ionel Scrioșteanu, secretar de stat la același minister, ale lui Cristian Pistol, șeful CNAIR etc.

”Doar Colonești-Albota în decembrie pe tronsonul 4 al DEx12 Craiova-Pitești. Pentru noi a fost cert încă din 30 iunie. Apoi în 10 septembrie vă confirmam. Acum sperăm că, în sfârșit, toată lumea este convinsă: lucrările sunt prea în urmă ca să putem avea o deschidere în 2024 pe sectorul Albota-Autostrada A1.

Doar 19 km din totalul de 32 km

În acest an vom putea circula doar pe segmentul Colonești-Albota, adică pe aproximativ 19 din totalul celor aproape 32 kilometri ai lotului 4 din Drumul Expres Craiova-Pitești.

Când? Estimăm inaugurarea pe Colonești-Albota în perioada 10-15 decembrie deși, în stilul-i caracteristic, ministrul Sorin Grindeanu promite jumătatea lunii noiembrie. Argumentele: momentan stratul de uzură este pus doar pe un sens (aproape), zona Albota și drumul de legătură cu DN65 sunt în urmă și sunt foarte mulți kilometri de parapete de protecție de instalat. Plus, desigur, detaliile de final. Și vremea.

Teoretic, o deschidere în buza alegerilor parlamentare este posibilă însă inoportună, cu risc mare de rabat de la calitate și/sau o dare în trafic printre muncitori care mai bibilesc pe ultima sută de metri. E drept, am văzut filmul ăsta de mai multe ori în cei 15 ani de monitorizare.

Când ajungem până la A1 și legăm Cetatea Băniei de Pitești și Capitală? Dacă iarna este blândă, dacă antreprenorul UMB revine repede pe șantier după Sărbători și trage tare, primăvara 2025 este un termen perfect fezabil”, au scris cei de la Asociația Pro Infrastructură.

CITIȚI ȘI: Va fi gata sau nu, anul acesta, drumul expres DEx12 Craiova-Pitești? Părerile sunt împărțite

Pentru firmele lui Dorinel Umbrărescu, nicio problemă

Totuși, omului de afaceri băcăuan Dorinel Umbrărescu, ale cărui firme (UMB, Tehnostrade și altele) execută lucrarea, nu i se poate reproșa nimic. Termenul contractual de finalizare a lotului Colonești-Pitești – inițial, 15 noiembrie 2024 – ar fi fost decalat în primăvara lui 2025. Deci, nicio grabă.

Momentan, firmele UMB trag tare pe autostrada dintre Buzău și Focșani. În total, acestea au contractate lucrări pe mai bine de 400 de km de autostradă și drum expres, incluzând aici și autostrada Moldovei, și autostrada Transilvania.

E posibil chiar ca firmele lui Dorinel Umbrărescu să se fi întins mai mult decât le e plapuma și să nu mai poată face volumului imens de muncă la care s-au angajat. Am scris despre asta, aici.

Loturile de mijloc ale DEx 12 Craiova-Pitești (Slatina-Balș și Slatina-Colonești) au fost executate tot de firmele din grupul UMB. Ambele au fost finalizate înainte de termen, în 2022 și 2023.

Pe lotul 1 Craiova-Balș lucrează constructorul turc Ozaltin Insaat, care a preluat lucrarea lăsată baltă de italienii de la Tirrena Scavi. Aproape sigur, lotul va fi dat în folosință până la finele anului.

CITIȚI ȘI: Sâmbătă se deschide circulaţiei lotul Slatina-Coloneşti din drumul expres Craiova-Piteşti (decembrie 2023)

sursa foto: Asociația Pro Infrastructură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Anual, peste jumătate din apa tratată, potabilă, din România, se pierde. 565 milioane mc de apă se scurg în pământ

Sabina Pistol, specialist în soluții sustenabile pentru tratarea apei...

Când este necesar un simering special și nu o variantă universală

Nu orice aplicație cu arbore rotativ poate fi etanșată...

FC Argeș scoate la vânzare abonamente pentru sezonul 2026-2027

Clubul FC Argeș a anunțat că de poimâine scoate...

CNAIR: drumurile expres vor fi lărgite cu bandă de urgență și vor deveni aproape autostrăzi

CNAIR a decis ca viitoarele drumuri expres din țară...

Conducerea colectivă a UDMR a decis azi că nu va face parte din Guvernul Adrian Veștea

Conducerea colectivă centrală a UDMR a decis, azi, după...