Dacă la vestita Mamaia bate vânt de faliment, cum scriau colegii de la Info Sud-Est din Constanţa, la Vama Veche lucrurile stau cu mult mai bine. Hotelul La John, spre exemplu, face faţă cu greu solicitărilor.
La John este unul dintre hotelurile cu cel mai bun raport calitate/preţ din staţiunea Vama Veche. Recent renovat din temelii (lucrările au fost finalizate în această primăvară), hotelul arată într-adevăr modern. Cu mult mai bine decât standardul celor două stele.
Localizarea nu putea fi mai bună: pe plajă, la doi paşi de Stuf. Astfel că majoritatea camerelor au vedere la mare, fie laterală, fie frontală. Celelalte au vedere spre o grădină interioară în care adastă, leneşe, la soare, pisicile adoptate de proprietari şi care-ş mereu dornice să se lase mângâiate.
Camerele sunt mari, aerisite, dotate cu mobilier, frigidere, televizoare, instalaţii de aer condiţionat şi băi în care totul e nou-nouţ. Cele duble au 25 de metri pătraţi, triplele 40 mp, iar apartamentele au nu mai puţin de 70 mp. Toate au balcon de unde puteţi admira marea.
Spre deosebire de Mamaia, unde parcarea costă 100 de lei pe zi, hotelul La John asigură oaspeţilor săi parcarea gratuită, împrejmuită, supravegheată video 24 de ore din 24.
În funcţie de perioadă şi de durata sejurului, preţurile încep de la mai puţin de 300 de lei pe noapte.
Pe portalul de rezervări turistice Booking, hotelul e cotat cu nota 8,9, ceea ce înseamnă calificativul „fabulos”. Adică o garanţie a faptului că acolo puteţi avea parte de un sejur pe măsura calificativului acordat de ceilalţi turişti.
Pentru rezervări puteţi folosi şi numerele de telefon ale proprietarilor hotelui: 0722 270 878 (George Ciuciu), 0720 806 450 (Angela Bungă).










