Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, azi la prânz, ca inadmisibilă contestația în anulare a sentinței în cazul fostului președinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
De asemenea, instanţa supremă a respins și solicitare de suspendare a executării pedepsei, formulată de Dragnea.
Astfel, acesta rămâne în continuare după gratii, să-şi execute pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare.
Fostul lider suprem al PSD a fost condamnat definitiv, în data de 27 mai anul acesta, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Practic, două angajate ale DGASPC Teleorman munceau efectiv la sediul judeţean al PSD, dar erau plătite din banul public. Femeile în cauză şi-au recunoscut fiecare vina şi au primit pedepse cu suspendare.
Liviu Dragnea mai are în „palmares” o condamnare definitivă, la doi ani de închisoare cu suspendare, primită în aprilie 2016, în dosarul Referendumului.
De asemenea, Dragnea este urmărit penal în dosarul Tel Drum, dosar în care DNA a anunțat, în noiembrie 2017, că a început urmărirea penală împotriva lui Dragnea și a șefilor de la Tel Drum.
Acuzaţiile sunt de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei Tel Drum SA, în privința acordării de contracte pentru reabilitări de drumuri județene cu fonduri europene.