Liderii socialiştii europeni, prezenţi la Sibiu, au refuzat să se întâlnească cu liderii PSD

0
162

Mai mulți lideri socialiști europeni, prezenți azi la summit-ul de la Sibiu, au avut, în această dimineaţă, o întâlnire la care a participat și Frans Timmermans, candidatul socialist pentru șefia Comisiei Europene, au informat colegii de la www.g4media.ro

Potrivit sursei citate, liderii socialiști europeni au refuzat să îi învite la întâlnirea de azi pe Liviu Dragnea și pe Viorica Dăncilă.

Refuzul vine ca urmare a unui anunţ făcut luna trecută, de liderul socialist Serghei Stanişev (foto), conform căruia „liderii socialiştilor europeni consideră înghețate relațiile cu PSD” din România, până când Guvernul de la Bucureşti „își clarifică angajamentul față de statul de drept și urmează recomandările Comisiei Europene”.

De altfel, nici preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi nici prim-ministrul Viorica Dăncilă nu se află la Sibiu în aceste zile.

Aceasta din urmă a precizat că a avut solicitări de la omologi europeni de a avea întâlniri, dar a declinat invitaţiile respective argumentând că „nu ar fi oportune”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here