Acum 20 şi ceva de ani, Parlamentul României vota, mai de voie bună, mai mult de musai (ne pregăteam de aderare la NATO şi la Uniunea Europeană) decât de voie bună, o lege care promitea să schimbe radical relaţiile dintre instituţiile de stat şi ale administraţiei locale, pe de o parte, şi cetăţean, pe de altă parte: Legea 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public.
La Putere era PSD, iar prim-ministru era Adrian Năstase.
Instrumentul legislativ a fost gândit, în esenţă, să asigure contribuabilului mijloacele de a afla oricând doreşte pe ce anume se cheltuie banii din taxele şi impozitele pe care le plăteşte.
Pe scurt şi simplificat spus, orice cetăţean poate cere de la orice instituţie de stat, Primărie, Consiliu Local, companii publice etc, informaţii despre banii cheltuiţi, iar instituţia respectivă e obligată să furnizeze informaţiile cerute, în interval de cel mult 10 zile sau, dacă volumul de informaţii e mare, de cel mult 30 de zile.
Din păcate, anii scurşi din 2001 încoace au demonstrat că, de multe ori, această lege e fie inaplicabilă, fie depăşită de vremuri, fie, pur şi simplu, ignorată.
Un exemplu: ziarul „Interes Argeşean” din Curtea de Argeş a publicat, în vara anului trecut, un articol în care arăta cum funcţionari ai unor primării din judeţ (Pietroşani şi Băiculeşti) petrec, an de an, concedii de neuitat pe Litoral, în Deltă sau la munte, camuflate îndărătul unor aşa-numite „cursuri de perfecţionare”. Cu soţ/soţie şi copii cu tot.
Postul TV Digi24 a sesizat acelaşi aspect, în cazul unor funcţionari ai primăriei din Lereşti. Tot aşa de bine s-au distrat, prin cele mai bune staţiuni din ţară, şi funcţionari ai primăriilor din Slobozia şi Ciofrângeni, dar şi ai Centrului Cultural „Brătianu” şi, foarte probabil, ai multor altor primării şi instituţii bugetare.
Într-o paranteză fie spus, nicio primărie sau instituţie din Argeş n-a venit cu ideea să organizeze astfel de cursuri de „perfecţionare” în incinta vreunei instituţii de învăţământ. Şi nici în altă perioadă decât în iulie şi-n august, c-atunci e apa caldă la Mamaia şi iese bronzul trainic.
De fiecare dată, de plătit au plătit cetăţenii de rând, contribuabilii.
O localnică din Băiculeşti a vrut să afle amănunte (cine a participat, cât a costat distracţia etc) despre cum s-au „perfecţionat” funcţionarii din comună, într-o vară toridă, la Mamaia, cu familii cu tot, aşa că a trimis o cerere de informaţii publice, formulată în baza legii menţionate.
Răspunsul pe care l-a primit de la primarul comunei, un domn pe nume Niculaie Dragnea, spune totul despre cât de caducă a devenit această lege, dar şi cât preţ pun mulţi primari şi şefi de instituţii bugetare pe noţiunea de transparenţă.
„Funcţionarii publici au dreptul şi obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională (şi le îmbunătăţesc pe plajă, la Mamaia – n.a.).
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a asigura participarea pentru fiecare funcţionar public la cel puţin un program de formare profesională şi perfecţionare o dată la doi ani…”
De fapt, aici primarul Dragnea i-a citat petentei dintr-o ordonanţă de Guvern. La finalul răspunsului zice dl primar că „Documentaţia privind achiziţia cursurilor se află pe SICAP”.
Pentru cine nu ştie, SICAP este un portal electronic guvernamental unde se fac achiziţiile publice. Mai nou, trimiterea către acest portal este noua manieră de a refuza solicitările de informaţii de interes public. Cine nu are acces la internet, nu ştie să utilizeze un calculator sau, pur şi simplu, nu se descurcă în hăţişul portalului SICAP, poate să-şi ia adio de la orice informaţie de interes public. Îi vor rânji în nas alde Dragnea ot Băiculeşti şi alţii ca el.
Tocmai de aceea, problema modificării şi completării Legii privind accesul liber la informaţiile de interes public se pune din nou, cu mai multă acuitate. Foarte probabil, nu va dura prea mult până când legea va fi modificată. Până atunci, liber la „perfecţionare”, la munte şi la mare, pentru toţi bugetarii.
Articol publicat în săptămânalul Impuls de Argeş, ediţia din 17 ianuarie 2022
În imaginea de sus, o plajă din staţiunea Mamaia, locul preferat pentru „perfecţionare”, vara, de aristocraţia bugetară din Argeş şi din ţară.
sursa foto: Facebook/Plaja Mamaia

