Localnicii din Viscri sunt bucuroşi pentru ilustrul lor consătean, Charles, fost prinţ de Walles, acum rege al Marii Britanii. Casa Majestăţii Sale din sat nu mai primeşte musafiri dornici să înnopteze, ci a fost transformată într-un fel de muzeu al satului transilvan săsesc, nu mai puţin atractiv pentru turişti.
Aproape sigur, turistul care ajunge prima dată în satul Viscri, situat la 6-7 km de şoseaua care leagă Sighişoara de Braşov, aproape de limita dintre judeţele Mureş şi Braşov, se întreabă ce-o fi aşa de special cu acest sat, în afara faptului că noul rege Charles al III-lea al Marii Britanii şi-a cumpărat o casă acolo.
Uliţe pline de colbul ridicat de maşini, traversate de câinii şi pisicile sătenilor, vaci adăpându-se în adăpătorile de pe marginea drumului, case vechi şi foarte vechi, destule dintre ele, dărăpănate… peisajul acesta e de întâlnit în majoritatea satelor din Transilvania, locuite mai înainte vreme de coloniştii saşi.
Plecaţi acum, cei mai mulţi dintre ei, în ţara lor mamă, Germania.
Însă, dacă alte sate săseşti ardelene sunt lovite de blestemul depopulării, Viscri a avut parte de o şansă nesperată, aceea ca prinţului Charles să-i placă zona şi să cumpere un imobil în sat.
De aici a început renaşterea satului. Vizitatori au început să vină din toate colţurile lumii. Chiar prea mulţi, în anumite perioade, dacă e să dai crezare localnicilor, ale căror vaci şi porci a trebuit adesea să facă slalom printre BMW-uri X5 sau Audi Q7.
Casa cumpărată de actualul suveran britanic a fost renovată cu grijă, temeinic, dar păstrându-se stilul aritectonic săsesc, original. Ferestrele nu au termopane, nici tâmplărie de plastic, ci de lemn. Grinzile nu-s de beton sau de metal, ci din lemn de stejar uscat până la anhidru de trecerea secolelor.
Uşile casei au rmas din acelaşi lemn ca acum câteva sute de ani. Nu există acolo uşi metalice. Izolaţia termică e dată de pereţi înşişi, făcuţi manual, din argilă şi pământ. Nu e loc pentru polistiren sau vată minerală pe proprietatea regală de la Viscri.
Grija pentru originalitate, pentru autentic, pentru conservarea unicităţii, e prezentă la tot pasul. Chiar şi năframa neagră, în semn de doliu după moartea Reginei Elisabeta, de pe poarta de acces, a fost amplasată discret, modest, fără stridenţă.
Cândva, odăile casei (vreo 7 sau 8, cel puţin atâtea am numărat zilele trecute), renovate şi ele cu aceeaşi grijă faţă de originalul moştenirii săseşti şi mobilate cu obiecte vechi, unele de ev mediu, erau deschise găzduirii de oaspeţi.
Aici a dat o mână de ajutor binevenită Ordinul Arhitecţilor din România.
Oricine dorea putea înnopta în casa de la Viscri a Majestăţii Sale Charles al III-lea. Contracost, desigur. Banii rezultaţi de aici au fost permanent investiţi, fie în proprietate, fie în proiecte destinate păstrării tradiţiilor locale şi bunăstării localnicilor.
De ceva vreme, nu mai e aşa: odăile – mai puţin micul apartament al Regelui Charles – sunt locuite acum de câţiva tineri voluntari, iar restul proprietăţii a fost transformat într-un fel de muzeu etnografic, plus spaţii expoziţionale şi educative.
Casa a rămas, însă, deschisă publicului. Oricine plăteşte biletul de intrare (15 lei costă) o poate vizita şi poate face cunoştinţă cu nişte tradiţii altminteri demult uitate şi care riscau să dispară pentru totdeauna.
Şura a devenit loc de socializare pentru vizitatori. Singurul lucru modern, de secol XXI, de acolo, e un expresor de cafea. Sucurile servite sunt de producţie locală. La Viscri, merii şi perii sunt literalmente pe toate drumuri, inclusiv pe marginea uliţelor.
Puteţi degusta şi cumpăra, dacă doriţi, produse locale (nouă ne-a plăcut dulceaţa de ardei iute, costă 25 de lei un borcănel), din încăperea de la intrare. E un ajutor primit oricând cu drag de colectivitatea locală.
Într-una din încăperi e o expoziţie de fotografii surprinzând aspecte tradiţionale, de demult, din viaţa satului transilvănean de odinioară. Cel mai mult ne-a plăcut o imagine înduioşătoare, înfăţişând o octogenară, pe prispa casei, strângându-şi la piept una dintre găini.
O găină bătrână, care nu mai putea face ouă, inutil de ţinut în gospodărie, dar pe care bătrânica n-a vrut în ruptul capului s-o taie. „Cum s-o omor, după ce mi-o dat să mânc atâţia ani”?
Dacă aveţi răgaz, la un sfârşit de săptămână, şi vă permite bugetul şi/sau timpul, merită să daţi o fugă până la Viscri şi să vedeţi casa cu numărul 163.
Vă va plăcea, cu siguranţă, felul în care Majestatea Sa, Regele Charles al III-lea, şi voluntarii de la casa sa, se străduiesc să ne ajute să nu uităm cine am fost, cine suntem şi de unde venim.
Încotro mergem e deja treaba noastră; aici noi înşişi trebuie să ne ajutăm.
sursa foto: ArgesulOnline.ro/Sorin Simion
