Dacă în anii trecuţi, obţinerea unui permis de conducere auto la Piteşti era o simplă formalitate (pentru cine dădea şpagă), acum lucrurile s-au schimbat radical.

Procentul de promovabilitate e mai slab decât la bacalaureat, examinatorii sunt xel puţin exigenţi… dar mai e şi altceva.

Condiţiile în care lucrează Serviciul Public Comunitare Regim Permise şi Înmatriculări sunt total inadecvate (spaţiu insuficient, lucrători puţini, copleşiţi de volumul de muncă etc).

Necazul e că oamenii aşteaptă, zi de zi, în frig, ore în şir, la uşa Serviciului, lucru inacceptabil pentru un oraş cu pretenţiile Piteştiului, în anul 2020.

Reproducem mai jos câteva rânduri scrise de o piteşteancă, nevoită să treacă printr-o atare situaţie:

„Sunt un cetățean onest al municipiului Pitești care astăzi, 16.01.2020, am avut neșansa să particip la depunerea unui dosar pentru reprogramare la susținerea examenului de traseu.

S-a stat în frig multe ore… cetățenii toțî erau extraordinar de fericiți! La un moment dat, cànd ieșea càte un angajat să dea dosare sau să ia, se producea efectul de turmă, toți cei care erau acolo incepeau să se agite, erau cu màinile sus, inghesuiți, erau foarte fericiți!

La orele 17 cànd programul s-a sfàrșit, s-a anunțat că cei care nu au primit dosarul sunt reprogramați luni, 20.01.2020. Au fost sute de candidați și 3-4 angajați!

Este inuman ceea ce se petrece, in fața nici măcar unei instituții nu suntem umiliți cum suntem in fața Sălii de examinare pentru susținerea examemului pt.permisul auto…”

E timpul ca autorităţile locale să găsească o soluţie, pentru că o situaţie precum cea descrisă mai sus este, pur şi simplu, de netolerat. Ne facem de râs, din nou şi din nou, ca oraş…

sursa foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here