Restricţiile anti-Covid, încă în vigoare la Piteşti, după ce oraşul a depăşit rata de infectare de 4 la mia de locuitori, provoacă efecte contrare celor dorite de autorităţi.

Astfel, din cauză că în această seară, ca şi în celelalte seri de la finele de săptămână, circulaţia în afara locuinţei e interzisă – fără un motiv temeinic şi fără completarea unei declaraţii pe proprie răspundere în acest sens – după ora 20, la unele staţii de alimentare cu carburanţi se formează cozi.

Cozi în care prea puţină lume mai respectă distanţarea între persoane.

Imaginea de mai sus a fost surprinsă azi, cu câteva minute înainte de ora 20, la benzinăria aparţinând concernului azer de stat Socar, situată pe strada Teilor din Piteşti.

Oamenii s-au înghesuit, ca să apuce să plătească şi să ajungă acasă înainte de ora-limită. Cu toate consecinţele ce pot decurge de aici.

sursa foto: Bogdan Dumitru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here