Precipitaţiile din ultimele zile – destul de serioase cantitativ, dar nici chiar diluviene – au scos la iveală nişte metehne cronice care, la Piteşti, sunt mereu ascunse sub preşuri festiviste.

Reţeaua de canalizare a oraşului este, în linii mari, aceea care ne-a lăsat-o moştenire tovarăşu’ Ceauşescu. Prea puţine s-au mai făcut de la el încoace.

Astfel că, la orice ploaie niţel mai îndesată, Piteştiul devine un imens ştrand.

Asta parcă pentru a contrabalansa incapacitatea autorităţilor locale de a redeschide cele două ştranduri publice, în condiţii de siguranţă sanitară.

Curţile şi subsolurile imobilelor se umplu de apă, făcându-i pe bieţii pompieri să nu mai poată răzbi cu atâtea solicitări pe cap.

Străzile şi bulevardele devin piscine în aer liber, pe unele dintre ele nici nu se mai poate circula decât cu maşini de teren.

În unele parcări nu se mai poate intra decât cu bărcile. Alţii, mai temerari, fac chiar baie în apa pluvială care bălteşte pe caldarâm (poza de sus e elocventă în acest sens; nu e făcută în Corfu, ci la Piteşti, în zonă centrală).

Acestea sunt efectele a trei decenii de administraţie FSN-FDSN-PDSR-PSD, putredă, coruptă până la măduvă, neinteresată de nimic altceva decât de propria chiverniseală.

Decenii în care, în materie de infrastructură, Piteştiul nu e departe de epoca fostului primar Valeriu Nicolescu, probabil ultimul primar în al cărui mandat chiar s-a mai făcut câte ceva pentru oraş.

În schimb, de 30 de ani încoace, mizeria e ascunsă îndărătul unor lalele, iar la orice ploaie mai acătării, „smart city” Piteşti se îneacă în propria-i canalizare care dă pe-afară.

Pe scurt, avem ce-am votat, din mai 1990 încoace.

surse foto: Facebook/Piteşti oraşul meu/Mihai Vătafu, Adrian Marinac

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here