La Muzeul Golești, scandaluri multe și dese. Sindicatul contestă vehement ultimele decizii ale managementului

Date:

Share post:

Din păcate, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii de la Golești scandalurile se țin lanț. Ceea ce dă impresia că la acea instituție lucrurile se apropie de limita tolerabilului. Dacă n-o fi depășit-o deja.

Ultimul astfel de scandal s-a iscat după ultima ședință a Consiliului de Administrație, din 9 aprilie. Atunci s-au luat o mulțime de măsuri pe care sindicatul de la Muzeul Golești, afiliat la Federația Națională a Sindicatelor din Cultură, le contestă vehement.

Sindicaliștii de la Muzeul Golești au trimis o scrisoare managerului Iustin Dejanu și forului tutelar, Consiliul Județean Argeș. O reproducem integral, mai jos, așa cum a fost ea publicată azi pe site-ul Argeș Live. Menționăm că intertitlurile și sublinierile ne aparțin.

CITIȚI ȘI: Recital de manele în biserica Muzeului Golești (galerie foto/video). Mai jos de atât nu se poate (noiembrie 2025)

Subscrisa, Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă „CULTURMEDIA”, organizație sindicală reprezentativă la nivel de sector de activitate 36 – Cultură… formulează prezenta contestație în raport cu modul de desfășurare și cu legalitatea măsurilor adoptate în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești din data de 9 aprilie 2026, ca urmare a adresei nr. 185/21.01.2026 și a constatărilor efectuate de reprezentanții federației.

Prin Convocator… a fost stabilită ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului de Administrație. Cu toate acestea, până la data de 9 aprilie 2026, secretarul Consiliului de Administrație nu a pus la dispoziția membrilor niciun document care urma să fie dezbătut conform ordinii de zi comunicate, cu încălcarea termenelor și procedurilor interne aplicabile.

În cadrul ședinței, fără să fie prevăzut pe ordinea de zi și fără transmiterea vreunui document justificativ prealabil, a fost introdusă spre dezbatere și aprobare o nouă organigramă și un nou stat de funcții. Documentele au fost prezentate și citite pentru prima dată în fața membrilor Consiliului de Administrație în chiar momentul ședinței, susținându-se, în mod eronat, că acestea ar constitui o componentă a raportului de audit pe resurse umane întocmit de Serviciul Audit Public Intern al Consiliului Județean Argeș.

CITIȚI ȘI: Florin Cercel, despre maneaua filmată în biserica de la Muzeul Golești: ”Nu sunt primul care a filmat manele acolo, am avut acordul angajaților instituției”

Aurelian Vidroiu se judecă cu Muzeul Golești, pe motiv că a fost concediat abuziv

Concedieri abuzive

Prin noua organigramă propusă și supusă în mod abuziv aprobării s-au constatat următoarele:
•         desființarea postului de șef serviciu al dlui Aurelian Vidroiu, post aflat în litigiu pe rolul Curții de Apel (până aici, Aurelian Vidroiu a câștigat procesele – n.r.), cu nesocotirea principiului securității raporturilor juridice și a efectelor suspensive ale litigiului în curs;
•         scoaterea Compartimentului Resurse Umane și a altor 3 posturi din subordinea Direcției Economice, fără consultarea prealabilă a directorului economic și fără nicio justificare de ordin funcțional;
•         modificarea structurii compartimentelor financiar-contabil și marketing, fără luarea în considerare a fluxului financiar al instituției;
•         reîncadrarea d-nei Valerica Călin, pe un alt post, altul decât cel de pe care a fost concediată ceea ce este neconform hotărârii civile  nr. 654/2026 din 24 februarie 2026, hotărâre definitivă.

Lipsa consultării cu sindicatul

 •         Lipsa consultării prealabile a organizației sindicale — încălcarea Legii nr. 367/2022
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, angajatorul este obligat să invite organizațiile sindicale reprezentative la nivel de unitate să participe la lucrările Consiliului de Administrație, la discutarea problemelor cu impact asupra angajaților, în condițiile Legii nr. 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare și consultare. În cauza de față, organizația sindicală nu a fost invitată și nici informată cu privire la intenția de modificare a organigramei.

CITIȚI ȘI: Aurelian Vidroiu, fost administrator al Muzeului Golești, dat afară anul trecut, și-a câștigat în instanță dreptul de a fi reangajat (noiembrie 2025)

Art. 31 alin. (2) din aceeași lege instituie o procedură imperativă: angajatorul trebuie să inițieze și să finalizeze procesul de informare și consultare înainte de adoptarea oricărei decizii care poate duce la modificări importante în organizarea muncii sau în raporturile de muncă. Enumerarea din text — transfer de întreprindere, fuziuni, concedieri colective, închideri de unități — nu este limitativă; modificarea organigramei cu desființare de posturi și restructurare de compartimente intră, fără echivoc, în sfera acestui text. Omisiunea totală a acestei proceduri constituie o încălcare a unei norme imperative și atrage nelegalitatea deciziei adoptate.

Încălcarea Contractului Colectiv de Muncă nr. 90/12.09.2024 și a Actului adițional nr. 2/03.12.2025
Art. 71 din Actul adițional nr. 2/03.12.2025 la CCM nr. 90/12.09.2024 prevede explicit că Consiliul de Administrație are obligația de a invita organizația sindicală reprezentativă să participe la ședințele sale cu statut de membru cu drept de vot; înștiințarea se face cu cel puțin 72 de ore înainte; sindicatului i se comunică ordinea de zi și i se asigură accesul la documentele privind problemele profesionale, economice, sociale sau culturale puse în discuție; angajatorul și sindicatele reprezentative își comunică reciproc hotărârile. Niciuna dintre aceste obligații contractuale nu a fost îndeplinită.

Lipsa temeiului legal pentru modificarea organigramei în baza OUG nr. 7/2026

Managerul instituției a invocat OUG nr. 7/2026 drept temei juridic pentru adoptarea noii organigrame. Această interpretare este eronată. Potrivit art. X pct. 1 din OUG nr. 7/2026, prin modificarea art. III alin. (2) din OUG nr. 63/2010, prevederile privind numărul maxim de posturi nu se aplică capitolului bugetar „Cultură” pentru muzee și colecții publice, precum și pentru alte instituții publice de cultură înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative locale sau județene, organizate în temeiul legislației speciale. Prin urmare, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești este expres exceptat de la mecanismul general de plafonare a posturilor prevăzut de ordonanță.

Iustin Dejanu, managerul Muzeului Golești

Rațiunea OUG nr. 7/2026 este reducerea cheltuielilor de personal și raționalizarea structurilor administrative, nu extinderea organigramelor și înființarea de posturi noi cu impact bugetar suplimentar. Întemeierea adoptării unei organigrame care sporește cheltuielile pe un act normativ menit să le reducă reprezintă o eroare de interpretare juridică care nu poate produce efecte valabile.

Introducerea nelegală a unor puncte esențiale pe ordinea de zi și lipsa documentației prealabile

Regulamentul de organizare și funcționare al Muzeului (2023) prevede la art. 21 că convocarea ședinței ordinare se face cu cel puțin 5 zile înainte, cu indicarea ordinii de zi, iar materialele relevante trebuie să circule în timp util. Introducerea ex abrupto a organigramei și a statului de funcții — documente cu consecințe directe asupra raporturilor de muncă — fără a fi comunicate prealabil și fără a figura în convocator, privează membrii Consiliului de Administrație de posibilitatea unei deliberări reale, în cunoștință de cauză, și constituie un viciu de procedură care afectează actele adoptate.

Lipsa procesului-verbal legal întocmit și semnat

Procesul-verbal al ședinței reprezintă actul oficial care atestă existența și validitatea deliberării, conținutul dezbaterilor și modalitatea de adoptare a hotărârilor. Lipsa unui procesverbal întocmit și semnat în condițiile legii lipsește actele adoptate de suportul probator necesar și face imposibilă verificarea legalității procedurii de adoptare.

Desființarea unui post aflat în litigiu pe rolul Curții de Apel

Includerea în noua organigramă a desființării postului de șef serviciu ocupat de dl Aurelian Vidroiu, în condițiile în care litigiul privind legalitatea desființării inițiale se află pe rolul Curții de Apel, contravine principiului securității raportului juridic. O decizie administrativă internă nu poate anticipa și circumveni soluția instanței de judecată; a proceda astfel constituie un act de ignorare deliberată a autorității judiciare.

Încălcarea Regulamentului intern și a Codului de conduită etică al Muzeului

Art. 50 pct. 1.a.i.5 din Regulamentul intern al Muzeului (modificat 2025) obligă instituția să se consulte cu sindicatul în privința oricărei decizii susceptibile să afecteze substanțial drepturile și interesele angajaților. Codul de conduită etică al Muzeului (2021) consacră principiile transparenței administrative, ale profesionalismului și ale participării la procesul decizional.

Prezentarea, în premieră și fără preaviz, a unor documente cu impact major chiar în ședința în care urmau a fi aprobate împiedică exercitarea reală a atribuțiilor deliberative ale Consiliului de Administrație și contravine tuturor acestor principii.

Din analiza situației de fapt și a cadrului legal aplicabil rezultă că ședința Consiliului de Administrație din data de 09 aprilie 2026 și măsurile adoptate în cadrul acesteia sunt afectate de vicii de procedură grave și cumulative, și anume:
•        nerespectarea obligației legale și contractuale de informare și consultare prealabilă a organizației sindicale reprezentative, în condițiile art. 30–31 din Legea nr. 367/2022 și ale art. 71 din Actul adițional nr. 2/2025 la CCM nr. 90/2024;
•        invocarea eronată a OUG nr. 7/2026 ca temei juridic, în condițiile în care muzeul este expres exceptat de la mecanismul de plafonare instituit de această ordonanță;
•        introducerea nelegală a unor puncte esențiale pe ordinea de zi, fără comunicare prealabilă a documentelor, cu lipsirea membrilor Consiliului de posibilitatea deliberării în cunoștință de cauză;
•        lipsa unui proces-verbal legal întocmit și semnat, care să ateste validitatea deliberării;
•        desființarea unui post aflat sub cenzura Curții de Apel, cu nesocotirea efectelor litigiului în curs;
•        nerespectarea obligațiilor de transparență și consultare prevăzute de Regulamentul intern și de Codul de conduită etică ale Muzeului.
Caracterul cumulativ al acestor neregularități conduce la concluzia că deciziile adoptate în ședința din 09 aprilie 2026 sunt lipsite de garanțiile legale de validitate și sunt susceptibile de anulare.
Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 367/2022, ale Codului Muncii, ale Legii nr. 467/2006, ale CCM nr. 90/12.09.2024 și ale Actului adițional nr. 2/03.12.2025,
solicităm:
1.      Anularea ședinței Consiliului de Administrație din data de 09 aprilie 2026 și a tuturor hotărârilor adoptate în cadrul acesteia, inclusiv cele referitoare la
modificarea organigramei și a statului de funcții;
2.      Suspendarea de îndată a oricăror măsuri de punere în aplicare a hotărârilor adoptate în ședința contestată, până la soluționarea definitivă a prezentei
contestații;
3.      Retragerea proiectului de organigramă și a proiectului de stat de funcții supuse
aprobării în ședința din 09.04.2026;
4.      Reluarea procedurii de modificare a organigramei și a statului de funcții exclusiv după comunicarea integrală și prealabilă a documentației complete tuturor membrilor Consiliului de Administrație, cu respectarea termenului de convocare
prevăzut de ROF;
5.      Realizarea, anterior oricărei noi deliberări, a informării și consultării efective a Federației „CULTURMEDIA”, în condițiile art. 30–31 din Legea nr. 367/2022 și ale art. 71 din Actul adițional nr. 2/2025 la CCM, cu punerea la dispoziție a tuturor
documentelor suport;
6.      Comunicarea în scris, în termen de 15 zile calendaristice de la primirea prezentei, a
măsurilor dispuse în raport cu fiecare solicitare formulată.
Ne rezervăm dreptul de a sesiza Inspecția Muncii, Consiliul Județean Argeș în calitate de autoritate tutelară, precum și de a ne adresa instanțelor de judecată competente, în situația în care prezenta contestație nu va primi rezolvarea legală cuvenită.

Cu stimă,
Președinte,
Georgel BALACI

sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI