Pentru foarte mulţi argeşeni, numele Simonei Niculescu, fondatoare a asociaţiei „Public Attitude” din satul valea Brazilor, comuna Băiculeşti, e sinonim cu activismul civic tenace şi neînduplecat în lupta cu abuzurile administraţiilor locale.

Doamna Niculescu a devenit cunoscută în special prin cele două procese intentate Primăriei şi Consiliului Local al comunei unde locuişte (după trei decenii petrecute în Franţa), prin care a obligat edilii locali să asfalteze drumul din reşedinţa de comună în sat şi să introducă apă curentă pentru sătenii văduviţi de aşa ceva.

Evident că, în aceste demersuri, ca şi în altele, care vizează împământenirea şi la noi a practicilor de bună guvernanţă de sorginte occidentală, nu putem fi decât de partea dnei Niculescu.

Iar azi, la zi aniversară, când dumneaei îşi serbează ziua de naştere şi „schimbă prefixul”, cum singură spune, îi dorim ani mulţi şi fericiţi şi tenacitate în lupta sa cu obtuzitatea şi dezinteresul feluritelor autorităţi locale din Argeş, dar şi din ţară.

La mulţi ani, doamnă!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here