Azi îşi serbează ziua de naştere un nume „greu” al culturii argeşene, scriitorul Gabriel Cazan.

Politehnist de formaţie, Gabi Cazan a excelat, însă, în literatură, fiind autor al mai multor volume, în care a abordat cu precădere genul ştiinţifico-fantastic.

Dintre toate scrierile lui Gabi Cazan pe care am apucat să le citim, ne-a plăcut cel mai mult volumul intitulat „Omul din acea Dacie care avea numărul 1501 când a ieşit pe poarta numărul doi a uzinei de la Colibaşi”.

Un volum nu tocmai SF ci, din păcate, cât se poate de real ca „miez” al naraţiunii, în care autorul descrie cum se furau, în perioada pre-privatizare, maşini cu totul din uzina de la Mioveni.

Volum care a fost urmat, de altfel, de un altul, pe aceeaşi temă a jafului din perioada când nu ne vindeam ţara.

Pe lângă literatură, Gabi Cazan e şi un pasionat speolog, iar, mai recent, alături de soţia sa, cunoscuta actiţă Luminiţa Borta, pune cărămidă peste cărămidă la temelia primului teatru privat din Argeş, Club 22 Teatru Independent Piteşti.

La zi aniversară îi dorim lui Gabi Cazan ani mulţi, sănătoşi, spornici şi rodnici, şi într-ale speologiei, şi în ale culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here