Azi îşi aniversează ziua de naştere unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti argeşeni, Nicolae Badiu.

Departe de a fi doar jurnalist, dl Badiu a fost toată viaţa un tip polivalent; îi putem spune şi eseist, şi scriitor, şi realizator TV, şi constructor de ziare, şi specialist în relaţii publice.

Câteva repere din cariera sa profesională care vor dăinui peste timp: primul ar fi faptul că a creat, la Uzina Dacia, primul birou de presă din istoria uzinei şi, totodată, unul dintre primele birouri de presă profesioniste din România postdecembristă.

Apoi ar mai fi fondarea la Câmpulung Muscel a unei publicaţii periodice care rezistă pe piaţă şi azi.

Nu în ultimul rând, e autorul unui volum inedit despre Uzina Dacia de la Mioveni, intitulat „Poarta 3 – Maşina cu nume de ţară Dacia”.

Un volum care jalonează, începând cu momentele de dinainte să existe vreo uzină la Mioveni, întreaga istorie a Daciei şi care face deja parte din lecturile obligatorii ale oricărui iubitor al maşinilor româneşti.

Ar mai fi destule altele de spus despre Nicolae Badiu, dar ne oprim aici, urându-i la mulţi ani, sănătate şi putere de creaţie neştirbită şi-n anii ce vin.

În imaginea de sus, Nicolae Badiu, vorbind auditoriului la lansarea cărţii sale despre Dacia, la Bruxelles, în toamna anului trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here