Amicul nostru, ziaristul muscelean Adi Ilinca, împlineşte azi… n-o să spunem exact câţi ani. Mulţi, oricum, pentru că numai petrecuţi în presă are vreo douăzeci şi cinci, dac-am numărat noi bine.

Adi Ilinca e unul dintre ultimii mohicani-nebuni ai presei scrise, tipărite din Argeş. Poate fi considerat aşa, pentru că a pornit de la zero o publicaţie tipărită, Impuls de Argeş, într-o vreme când mai toată mass-media tipărite fie au migrat în online, fie s-au închis de tot.

Ca să porneşti la drum cu un periodic tipărit, la final de an 2015, musai trebuie o doză de nebunie. Pe care Adi Ilinca a avut-o şi de care încă n-a scăpat, pentru că Impulsul de Argeş e şi azi pe tarabele difuzorilor şi la chioşcurile de presă. Probabil, mulţi dintre dumneavoastră, cei care citiţi aceste rânduri, nu vă puteţi imagina ce eforturi presupune naşterea şi menţinerea pe o piaţă cel puţin vitregă a unui săptămânal tipărit.

Nu e program de lucru de 8 ore, nici de 12, ci, practic, non-stop. E o muncă sisifică (de chinez pensionar, cum se mai spune, în glumă), pe care amicul nostru Adi Ilinca o face de şase ani şi, mai grav, nu dă semne de oboseală. Sună a glumă, dar nu e. Să râdă cine crede că e capabil de aşa ceva. Din câte ştim noi, în presa din judeţul Argeş se pot număra pe degetele unei singure mâini câţi au fost/sunt capabili de astfel de lucruri.

Îl felicităm, prin urmare, pe Adi Ilinca cu ocazia zilei sale de naştere şi-i urăm sănătate şi putere de muncă. La mulţi ani!

sursa foto: Facebook/Adi Ilinca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here