Municipalitatea din Mioveni se pregăteşte, zilele acestea, pentru a redeschide creşele şi grădiniţele, începând cu data de 1 iulie.

E o măsură firească, atâta timp cât, spre exemplu, barurile şi cafenelele cu terase în aer liber s-au redeschis deja.

„Având în vedere ordinul comun, elaborat de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății prin care au aprobat normele în baza cărora vor fi deschise creșele și grădinițele, reprezentanții Primăriei Mioveni vor discuta cu factorii de decizie județeni, respectiv DSP și IȘJ Argeș posibilitatea deschiderii creșelor în orașul Mioveni, de la 01.07.2020”, a informat primarul Mioveniului, dl Ion Georgescu.

„Decizia se va lua după o analiză de risc a situației, după proiectarea soluțiilor de reducere a potențialelor îmbolnăviri în creșe, totodată având în vedere și faptul că o parte dintre părinți, odată cu reluarea lucrului, nu au soluții pentru a asigura supravegherea copiilor.

Posibile restricţii avute în vedere

Conform normelor, copiii nu au voie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.

Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum şi celelalte accesorii neesenţiale.

Activităţile în aer liber vor reprezenta o proporţie cât mai mare din program.

În acelaşi timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condiţiilor privind evitarea contactului strâns între copii şi a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puţin de 2 metri”, a mai informat primarul Georgescu.

În imagine, copiii de la creşa Tic Pitic din Mioveni, înainte de pandemie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here