Am anunţat azi, în jurul prânzului, la fel ca multe alte mijloace media din judeţ, faptul că echipa de fotbal FC Argeş a perfectat trei transferuri: Deian Boldor, Pablo de Lucas Torres şi foarte tânărul Mario Tudose, legitimat prima dată ca profesionist, la numai 16 ani.
Interesant este, însă, că vestea perfectării acestor transferuri n-a fost încă anunţată (e ora 13,30) de clubul din Piteşti, nici pe site-ul său oficial, nici pe pagina proprie de Facebook, deşi în presă ştirea respectivă apăruse de cel puţin o oră.
Noi am publicat ştirea după ce aflasem despre transferuri din interiorul clubului FC Argeş, în jurul orei 11,30.
Cam 30-40 de minute mai târziu, vestea transferurilor o anunţa… primarul Piteştiului, dl Cristian Gentea, pe pagina sa de Facebook (şi pe un grup de whatsapp al Primăriei Piteşti, ni s-a mai spus, dar nu avem cum verifica asta).
Ceva nu e în regulă aici: primul care anunţă transferurile la FC Argeş e primarul Piteştiului, nu clubul însuşi. E o manieră nu tocmai profesionistă de comunica a cu publicul, cu presa, cu suporterii.
Mai rămâne să mai aflăm că primarul Gentea face şi transferurile, negociază cu jucătorii şi cu impresarii etc. Parcă fusese ales primar al Piteştiului, nu preşedinte la FC Argeş.
Actualizare – La vreo două ore şi jumătate după ce primarul Cristian Gentea a anunţat noile transferuri ale lui FC Argeş, acestea au fost anunţate şi pesite-ul oficial al lui FC Argeş şi pe contul de Facebook al clubului.

