Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Bughea de Jos, este anchetat de polițiști după ce ar fi amenințat un consătean cu un pistol și o sabie, în urma unui conflict verbal ce a avut loc între cei doi.

Faptele care s-au petrecut în data de 20 iulie, au ajuns imediat în atenția polițiștilor, care au demarat cercetări cu privire la faptele reclamate, realizându-se totodată și o percheziție la domiciliul persoanei în cauză, informează biroul de presă al IPJ Argeș.

În urma investigațiilor realizate în baza autorizației emise de instanță, la domiciliul bărbatului de 33 de ani s-au adeverit plângerile aduse pe masa polițiștilor, fiind găsită o armă cu muniție neletală, precum și o sabie. Ambele obiecte au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Deși acuzațiile la adresa agresorului sunt extrem de grave, până în acest moment acesta nu a fost reţinut de polițiști. A fost deschis, totuși, un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și loviri sau alte violențe. De asemenea, ca urmare a percheziției efectuate, cercetările au fost extinse bărbatul fiind urmărit și pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv contrabandă calificată.

sursa foto: Poliţia Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here