Creşterea numărului de cazuri de noi infectări cu coronavirus (Covid-19) din judeţul Argeş a devenit aproape alarmantă. În numai 3 zile, cifrele aproape că s-au triplat.
De la 48 de cazuri de infectare alaltăieri, azi au fost raportate 112, ceea ce reprezintă o evoluţia aproape geometrică.
Din nefericire, multe cazuri au fost semnalate – şi recent, şi mai înainte vreme – în unităţile de stat de asistenţă socială.
Ultimul astfel de caz a fost semnalat în aceste zile la un azil de bătrâni din comuna Şuici, de la lângă Curtea de Argeş.
La Unitatea de Asistenţă Medico-Socială (aceasta e denumirea oficială) din sat, aparţinând de Consiliul Judeţean Argeş, sunt deja confirmate 118 cazuri de infectare şi cinci decese, în numai 7-8 zile.

Dintre aceste 118 persoane infectate, 38 sunt angajaţi au unităţii, restul, bătrâni internaţi, suferinzi, la rându-le, de diverse alte boli.
Menţionăm că au fost testaţi toţi cei internaţi (105 persoane) şi toţi angajaţii, 74 la număr.
Cei mai mulţi dintre cei confirmaţi pozitiv la testul pentru Covid-19 sunt fie asimptomatici, fie prezintă forme uşoare ale bolii.
surse foto: CJ Argeş, Facebook