Exact acum trei sferturi de veac, la marginea satului Oarba de pe malul Mureşului, armata română începea bătălia cea mai sângeroasă purtată vreodată de trupele noastre, decisivă pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţie maghiară.
Ocupanţii maghiari şi germani, între care şi o divizie SS, se apărau pe o poziţie puternic fortificată, pe dealul Sângeorgiu de la marginea satului, undeva cam la jumătatea distanţei dintre Târgu-Mureş şi Cluj-Napoca.
Armata a 4-a română a atacat forţând cursul Mureşului şi escaladând apoi pieptiş dealul. O situaţie tactică în care ai noştri erau victime sigure pentru mitraliorii maghiari şi germani.
Generalii români Ion Dumitru şi Edgar Rădulescu au insistat ca atacul să se dea prin flancuri, pentru a reduce numărul de victime, dar generalul rus Serghei Trofimenko şi mareşalul Rodion Malinovski au refuzat, cerând ca atacul să fie purtat frontal. De către trupele românești, nu de Armata Roșie.
La data de 6 octombrie 1944, dealul era cucerit, iar drumul spre frontiera de vest a României – vechea frontieră – era deschis.
Victoria aceasta a costat, însă, extrem de scump. Au murit la Oarba peste 11.000 de români. Printre ei, inclusiv bunicul subsemnatului, pe linie maternă.
În cinstea lor, la marginea satului, un ansamblu monumental cinsteşte memoria celor 11.000 de militari români care şi-au dat vieţile pentru ţară, în bătălia pe care unii istorici o numesc un fel de Katyn al românilor.
sursa foto: arhivă ArgeșulOnline.ro
