Fundaţia Freedom House România „anunță lansarea unui nou proiect sub umbrelaPressHub.ro, cea mai mare rețea de presă locală din țară, susținută de jurnaliști din presa locală, dar și de publicații importante din presa centrală”, a informat azi fundaţia respectivă.

„Este vorba despre un amplu și foarte bine structurat proiect de informare privind măsurile în materie de politică europeană de coeziune, proiect ce va rămâne cunoscut sub titulatura de COHESION BOOSTER IN ROMANIA CLOSER TO CITIZENS, finanțat de Comisia Europeană, prin DG Regio.

Întruniți într-o redacție virtuală inedită, prima de acest fel din România, jurnaliști din întreaga țară vor lucra laolaltă, pentru a oferi suport populației în înțelegerea politicilor de coeziune ale Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă al fundaţiei Freedom House România.

Cristian Pantazi, redactor-șef G4Media: „Fondurile europene sunt deseori motorul dezvoltării într-o țară care are nevoie de investiții majore pentru a reduce decalajul față de vestul UE. Ca ziariști suntem obișnuiți, însă, să vedem ambele fețe ale monedei.

Așa s-a întâmplat și în proiectul precedent, așa vom face și acum: căutăm exemplele de bune practici, dar documentăm și furtul din banii cetățeanului comunitar.

Vom prezenta cazurile instituțiilor sau companiilor care, cu ajutor european, au dezvoltat proiecte care au schimbat în bine viața comunităților și au adus plus-valoare în economie.

Pe de altă parte, acolo unde avem indicii că fondurile UE au fost irosite sau, mai rău, delapidate, vom săpa până când vom ajunge la beneficiarii reali.”

Zoltán Sipos, redactor-şef Átlátszó Erdély (TransilvaniaTransparentă): „Majoritatea proiectelor din fonduri UE sunt realizate în provincie, și de cele mai multe ori informațiile pe care le avem despre acestea sunt doar niște declarații cu iz electoral. Presa locală nu are resurse pentru a pune niște întrebări simple: răspund oare aceste proiecte la nevoile reale ale comunității? S-a cheltuit finanțarea într-un mod transparent și justificat? Care sunt problemele la nivel de sistem, și cum se pot schimba regulile în bine? În cadrul acestui proiect, ne propunem să căutăm răspuns la aceste întrebări.”

„La finalul proiectului, jurnaliștii vor putea face bilanțul a peste 100 de investigații, reportaje și interviuri legate de modul în care banii europeni sunt cheltuiți în România.

Pe parcursul derulării proiectului, aceștia vor participa la o conferință de o zi, care va aduce laolaltă beneficiarii și autoritățile publice, având astfel posibilitatea de a dezbate modul în care sunt implementate fondurile europene de coeziune și care sunt schimbările pe care ele le-au produs, la modul concret, în toate regiunile țării.

Mai mult, ei vor beneficia și de un training legat de felul în care pot obține informații de la autoritățile publice în legătură cu modul în care banii europeni au fost sau sunt cheltuiți.

Redacția virtuală va publica articolele pe platforma www.PressHub.ro și în publicațiile partenere”, se mai scrie în documentul citat.

Partenerii noștri sunt:

G4Media.ro este un site independent de investigații, analize și știri editat de Asociația Group 4 Media Freedom and Democracy. Fondat în 2018, site-ul G4Media.ro s-a impus rapid ca o sursă de informații credibile și relevante în peisajul mediatic.

Viața Liberă este cel mare cotidian local din Galați,tipărit fără întrerupere din 1989.

Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă) este singura publicație de limba maghiară care face investigații jurnalistice. Având redacția la Cluj-Napoca, publicația on-line se adresează unui public de 1,2 milioane de maghiari din Transilvania.

Ziarul de Iași, liderul de piață din județul Iași, primul ziar local auditat BRAT, versiunea on-line este cea mai vizitată platformă locală din România, conform SATI.

PressHub, rețea inovatoare și independentă de presă creată de Freedom House România, este o platformă de jurnalism de calitate, cu publicații din presa centrală și locală ale căror membri aleg să se pună în serviciul public, promovând excelența în jurnalism.

Publicațiile partenere PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro (Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național), Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul (Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22, Zi de Zi (Mureș), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro (Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est (Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Știrile Transilvaniei, Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași), Vrancea24 (Vrancea) şi Reporter Iași (Iași).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here