„Pensiile speciale NU sunt un drept câștigat, o proprietate, pentru că destinatarii NU au contribuit la fondul de pensii.

De ce e legal să fie eliminate? Pentru că destinatarii pensiilor speciale și le-au dat singuri, prin ABUZ de PUTERE, adică prin lege, ca parlamentarii și miniștrii. Apoi, s-a lărgit aria destinatarilor: au urmat magistrații, care și-au fixat veniturile speciale și prin hotărâri judecătorești, lovitura finală dând-o judecătorii CCR, și ei destinatari ai pensiilor speciale”, a scris azi, pe o reşea de socializare, cunoscuta jurnalistă Ondine Gherguţ.

„Cum grefierii, care fac munca grea din instanțe, erau nemulțumiți, au primit și ei pensii speciale.

Ca să fie apărați de eventuale proteste, pensii speciale au primit și cei care lucrează în structurile de forță ale statului, ca și cei care controlează cum cheltuiesc banii: funcționarii Curții de Conturi!

Nu au fost uitate nici frățiile: toate categoriile de demnitari! Cum pe funcții de execuție, specialii și-au pus rudele și prietenii, au primit și aceștia pensii speciale, exemple: consilierii și referenții de tot felul, de la Parlament și de aiurea.

Ca să le închidă gura, au fost MITUIȚI și JURNALIȘTII cu pensii speciale dacă se înscriu într-un anumit sindicat (de utilitate publică- sic!), unde sunt ținuți sub control politic (Uniunea Ziariştilor Profesionişti – n.r.)

Au urmat nemulțumirile primarilor, președinților și vicepreședinților consiliilor județene, consilierilor locali, adică cei care muncesc mai ales în campaniile electorale pentru a aduna voturile parlamentarilor. Acum au și ei text de lege votat pentru pensii speciale…

… Pensiile speciale sunt plătite de la bugetul de stat, adică din banii mei și ai tăi, din banii noștri, ai celor care nu suntem sau nu vrem să fim speciali. Pensiile speciale sunt bani FURAȚI de la noi.

Cetățenii sunt egali în drepturi și obligații, așa zice Constituția. Specialii au doar drepturi! Îi lăsăm să ne fure? Nu uitați că avem și noi o armă împotriva lor: VOTUL!

Cum rezolvăm?
Îi votăm doar pe aceia care promit că vor desființa pensiile speciale și vor revizui Constituția pentru a elimina toate abuzurile, cum sunt și pensiile speciale, și vor consfinți principii ca: fără penali în funcții publice, fără imunități, concurs pentru orice funcție publică, transparență totală în exercitarea funcțiilor publice!”, a încheiat dna Gherguţ.

Reamintim că azi Parlamentul e chemat să voteze eliminarea acestor pensii speciale. Iar dacă n-o va face, prim-ministrul Ludovic Orban a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru legea care le desfiinţează.

Deocamdată, pentru eliminarea pensiilor speciale s-au pronunţat USR, PLUS (aceste două partide au fost cele mai ferme în acest sens) PNL şi PMP. În PSD unii sunt pentru desfiinţare, alţii nu, situaţie care e la fel şi la UDMR.

În vara anului trecut, un primar PMP, dl Ioan Lucian Morar, edilul orăşelului Ulmeni, judeţul Maramureş, a declarat chiar că a renunţat pe pensia specială prin act notarial.

„Pensia specială e un furt, iar eu unul nu fur”, a declarat răspicat primarul Morar.

sursa foto: Facebook/Ondine Gherguţ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here