În anul 2003, în republica fostă sovietică Karaceaevo-Cerkesk din Caucazul de Nord (sudul Federaţiei Ruse), un mare producător de vodcă punea bazele construirii de la zero a unei fabrici de automobile.
Cei doi patroni, fraţii Hadji Murat, avuseseră ambii maşini ARO şi au demarat proiectul lor în industria auto încercând să construiască o maşină de teren nouă, bazată
pe şasiul şi transmisia unui model de ARO 244, ranforsat.
Prima maşină de teren rusească cu ADN de ARO a ieşit de pe banda de montaj în anul 2003. Jeep-ul rusesc cu gene muscelene s-a numit Derways Cowboy şi a făcut o bună impresia în lumea auto din Rusia.
Caroseria a fost realizată integral de ruşi, mai precis de designeri de la uzina Lada din Togliatti. La fel şi interiorul Cowboy-ului rusesc, care nu seamănă mai deloc cu cel auster al maşinilor produse la Câmpulung Muscel.
Erau oferite trei motorizări: două de provenienţă rusească, marca ZMZ (Zavoljski Motornîi Zavod, fabrică localizată în regiunea Nijni Novgorod, circa 600 km est de Moscova), 2,3 litri, benzină şi 105 CP, respectiv 2,2 litri diesel aspirat, de 72 CP, şi una de provenienţă Peugeot (2 litri turbodiesel şi 102 CP).
Maşina avea tracţiune integrală cu reductor, diferenţial blocabil (dotări tipice pentru off road pe care, de exemplu, Dacia Duster nu le are nici azi), geamuri electrice, servodirecţie, volan reglabil, aer condiţionat cu reglare manuală sau automată, frâne luate de la un model de Volvo, cu ABS etc.
Modele Cowboy au fost produse pe şasiuri de ARO până în anul 2005 inclusiv. După care, din cauză că uzina din Câmpulung a falimentat, ruşii au cumpărat şasiuri de ARO produse de o fabrică din China.
După ARO au urmat ”chinezării”
În total, au fost produse în jur de 1.000 de jeep-uri ruseşti pe baza componentelor de ARO, până în anul 2005. După care la fabrica din Caucazul de Nord au început să fie produse maşini bazate pe tehnologie chinezească.
A fost sau nu o maşină reuşită jeep-ul rusesc bazat pe ARO 24? Indiferent ce spune unul sau altul, piaţa de acolo spune că da.
În Federaţia Rusă, preţurile maşinilor de teren Derways Cowboy cresc de la un an la altul. Momentan, la aceeaşi vechime, cilindree şi rulaj, un Cowboy cu gene de ARO costă la fel de mult ca un Mercedes ML: între 2.000 şi 5.000 de euro.
La 14 ani distanţă, ruşii din Caucaz au trecut definitiv de la vodcă la maşini. La Câmpulung Muscel s-a trecut, tot definitiv, de la maşini la vodcă.