Senatoarea americană Jeanne Shaheen (foto) a declarat… că preşedintele rus Vladimir Putin a făcut, prin invadarea Ucrainei, „cea mai mare greşeală strategică de politică externă a unui lider de după intrarea lui Hitler în Rusia”, a notat azi portalul de ştiri PRESSHub.
Invadarea de către Hitler a URSS, în cel de-al Doilea Război Mondial, fapt petrecut la 22 iunie 1941, mai e cunoscut sub denumirea codificată, folosită de Wehrmacht, „operaţiunea Barbarossa”.
După succese de răsunet, iniţiale, soarta războiului s-a schimbat radical: nemţii au fost respinşi din faţa Moscovei, în decembrie 1941, iar mai apoi bătălia de la Stalingrad (încheiată la începutul lui 1943) a pecetluit deznodământul conflagraţiei.
Întrebată de PRESShub dacă există posibilitatea ca Statele Unite ale Americii să abandoneze Ucraina și să concentreze pe China, așa cum susține o narațiune rusească vehiculată frecvent în România, Shaheen a contrazis puternic această teză.
„Vladimir Putin va face tot ce va putea pentru a încerca să distragă atenţia de la faptul că a făcut cea mai mare greşeală strategică de politică externă a unui lider de la intrarea lui Hitler în Rusia.
A crezut că lumea va sta deoparte şi va lăsa Ucraina să cadă. Însă a întărit NATO. A crezut că ucrainenii nu se vor lupta, dar ei s-au luptat mult mai bine decât ruşii”, a explicat Jeanne Shaheen, la o întâlnire cu câțiva jurnalişti români.
Articolul din care am citat poate fi lecturat integral aici.
sursa foto: jeanneshaheen.org