Jean Vlădoiu, contre pe tibie cu primarul echipei FC Argeş: „Nu ştiu ce vom face la anul”. Gentea: „Suspans e doar în mintea lui”

Date:

Share post:

Într-o emisiune televizată (Fotbal Club), difuzată de postul TV Digisport, managerul general al echipei FC Argeş, fostul mare fotbalist Jean Vlădoiu, şi-a exprimat scepticismul cu privire la viitorul echipei de fotbal FC Argeş.

„Aștept să ne cheme primarul să vedem ce strategie abordăm pentru sezonul următor, dar și pentru meciurile care au rămas…

Nu știm ce vom face la anul, dacă vom continua să avem același obiectiv sau vom merge pe mâna copiilor. Eu mi-aș dori să continuăm ce am început. Vom vedea”, a spus, evaziv, Jean Vlădoiu, lăsând să se înţeleagă faptul că echipa ar putea să nu mai beneficieze de aceeaşi susţinere financiară generoasă din partea municipalităţii.

„Pasele” lui Jean Vlădoiu l-au pus în dificultate pe „primarul de cuvânt”

O fi ştiind Jean Vlădoiu ceva ce opinia publică (încă) nu ştie.

Primarul Cristian Gentea, care e şi omul fără de care la FC Argeş nu mişcă nimic, a fost vizibil deranjat de declaraţiile făcute de Vlădoiu şi a negat orice înrăutăţire în ce priveşte finanţarea echipei de fotbal.

În cadrul emisiunii Pro Arena, difuzată pe canalul sport.ro, primarul Gentea a declarat: „… probabil continuă deranjul acesta produs de FC Argeş prin intrarea în play-off… Am văzut şi eu declaraţia (cea a lui Jean Vlădoiu – n.r.) nu am discutat cu el, cred că e un pic de suspans în mintea lui.

Am înţeles că la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Farul va ieşi şi va explica ce a vrut să spună. Eu am discutat cu Andrei Prepeliţă, cu Constantin Schumacher (antrenorul, respectiv secundul echipei n.r.), într-adevăr s-a cam speriat lumea la Piteşti… informaţiile apărute n-au niciun fel de legătură cu realitatea la Piteşti”, a spus primarul Cristian Gentea, care a reiterat faptul că la FC Argeş vor fi şi de la anul toate condiţiile necesare petru ca echipa să facă performanţă.

Vizite1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Alege setul potrivit de anvelope 195 55 R16 în funcţie de sezon

Anvelopa marcată cu dimensiunile 195 55 R16  este una...

Cauza tragediei de ieri de la Drăganu: o depăşire care n-ar fi trebuit făcută

Tragedia rutieră de ieri, de la Drăganu, despre care...

Capitala magiunului românesc se modernizează cu bani europeni

Orașul Topoloveni, din judeţul Argeş, până recent un târg...

OZN, secretele militare și chestiuni care nu mai sunt pentru nimeni un secret

În cartea sa ”Am vânat OZN-uri și extratereștrii”,  gen....

Cum au devenit urşii scuza pentru incompetenţa autorităţilor pe autostrada A1

Cei aproape 10 ani de când Ministerul Transporturilor şi...