„O patrulă de jandarmerie care asigura măsuri de ordine publică în apropierea unei instituții de învățământ din municipiul Pitești a depistat trei minori care aveau altă ocupație decât aceea de a merge la cursuri și anume jucau barbut”, a informat biroul de presă al Jandarmeriei.

„Jandarmii, în timp ce patrulau în apropierea unei unități de învâțământ, i-au depistat pe cei trei minori cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani în timp ce jucau barbut, faptă ce constituie contravenție, astfel că cei trei au fost sancționați contravențional cu câte 500 de lei conform art. 2, pct. 5 ”organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc – altele decât cele autorizate potrivit legii – de natură să lezeze bunele moravuri” din  Legea 61/1991 republicată.

 Amintim că jandarmii argeșeni sunt prezenți zilnic în zona institutițiilor de învățământ pentru siguranța elevilor cât și a profesorilor”,a mai informat Jandarmeria.

sursa foto: Jandarmeria Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here