„În cursul nopții trecute, o patrulă de jandarmerie care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Popești a fost oprită de către o femeie care le-a cerut ajutorul pentru a scoate un bărbat în etate care căzuse într-un șanț”, a informat biroul de presă al Jandarmeriei, în această dimineaţă.

„Jandarmii au scos bătrânul din șanțul plin cu apă și la prima vedere părea să se afle în stare de hipotermie, acuzând dureri la șold și faptul că nu poate să stea în picioare, după care au sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a solicita ajutor medical specializat.

În scurt timp la fața locului s-a prezentat un echipaj SMURD care u preluat bătrânul și l-a transportat la spital pentru acordarea îngrijilor medicale.

Femeia le-a relatat jandarmilor că este concubina bărbatului în vârstă de 68 de ani și că acesta plecase de acasă ieri, în jurul orelor 17 pentru a merge la un magazin din localitate și cu lăsarea serii, văzând că acesta nu se mai întoarce, a plecat în căutarea lui”, se mai arată în informarea de presă a Jandarmeriei.

sursa foto: Jandarmeria Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here