Deşi, în ultimii ani, Publitrans 2000 SA Piteşti, operatorul local de transport de călători, şi-a mai modernizat, cât de cât, flota de autobuze, pe traseele urbane încă mai circulă autobuze aflate în stare de degradare care le face inapte pentru transportul de pasageri.
Un exemplu în acest sens a oferit azi dna Elena Nechita, din Piteşti, care a avut ghinionul să călătorească cu un autobuz, pe linia 5B (Trivale-Găvana), autobuz care arată mai degrabă a coteţ decât a vehicul pentru transportul persoanelor.
Imaginea de sus este elocventă în acest sens.
Chiar la începutul lunii în curs, directorul Publitrans 2000 SA Piteşti, Manuel Rotaru, stârnea amuzament general declarând (la sosirea la Piteşti a primului autobuz electric), că „la ora actuală, avem cea mai verde flotă de autobuze din ţară”.
Verde de la mucegai, o fi vrând să zică dl Rotaru. Pentru că, dacă se referea la aspectul ecologic… pe rutele Publitrans circulă încă, potrivit site-ului companiei, un autobuz turcesc BMC şi alte 15 autobuze vechi MAZ, fabricate în Bielorusia.
Unele dintre acestea, adevărată afumători pe roţi, fără aer condiţionat, cu sistem de încălzire precar, în care, vorba unui cititor, „vara faci saună, iar iarna îngheţi”.
sursa foto: Facebook/Elena Nechita/Piteşti, oraşul meu