ISU Argeş: „Du-te la scăldat să te relaxezi, nu să-ţi pui viaţa în pericol”

Date:

Share post:

ISU Argeş, prin compartimentul său de informare şi relaţii publice, atrage atenţia celor doritori ca, în zilele caniculare de vară, să se răcorească la scăldat, să aibă grijă unde, când şi cum fac baie.

„Temperaturile cresc, iar aceasta reprezintă o tentație pentru cei care doresc să-și petreacă timpul liber la scăldat, fapt ce s-a reflectat în acest week-end, când pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru extragerea a două persoane din râul Argeșelu.

Tinerii se aflau la scăldat în zona ,,Bemo”, fără a ține cont de faptul că debitul apei era mai mare decât în mod obișnuit”, se menţionează într-un comunicat de presă al ISU Argeş.

În acest context, este important ca cetățenii să conștientizeze riscul pe care și-l asumă dacă se scaldă în locuri neamenajate, indiferent dacă există sau nu avertismentul ”Scăldatul interzis!”

Recomandările celor de la ISU Argeş, pentru doritorii de scăldat

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente cu consecințe tragice pe timpul desfășurării acestor activități recreative, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Căpitan Puică Nicolae” al județului Argeș, recomandă:

  • să nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă. Ei se vor scălda numai sub supravegherea părinţilor sau altor persoane mature;
  • nu vă scăldaţi în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau de fugă ale râurilor sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
  • respectaţi întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement;
  • nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;
  • nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;
  • nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;
  • dacă nu ştiţi să înotaţi foarte bine, nu vă aventuraţi în locuri periculoase, nesupravegheate; folosiţi în acest scop doar bazinele special amenajate şi supravegheate de personal calificat;
  • este indicat ca autorităţile publice locale şi operatorii economici care administrează sau au pe raza teritorială cursuri de apă ori alte suprafeţe de apă care pot prezenta pericol de înec, să identifice aceste locuri şi să semnaleze acest pericol prin instalarea unor panouri de avertizare.
  • În scopul preîntâmpinării unor evenimente ce se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti, I.S.U. Argeș face următoarele precizări:
  • Înecul este o variantă a asfixiei, cauzată de umplerea căilor respiratorii cu apă sau alt lichid. Pentru acordarea ajutorului, salvatorul are la dispoziţie cel mult 4-5 minute. Caracteristica cheie în producerea înecului este instalarea stopului cardiac. 
  • Salvarea din apă: când vedeți o persoană care se luptă în apă, primul impuls este să săriți. Această acțiune poate să nu aibă succes și să vă pună viața în pericol.
  • Întinde-i mâna și trage-l: folosiți orice obiect de care se poate prinde persoana din apă. Dacă victima este aproape de mal, o creangă, o prăjină sau o vâslă pot fi îndeajuns de lungi. Folosiți-le.
  • Aruncă-i și trage-l: într-o piscină sau pe o plajă amenajată ar putea exista un colac de salvare sau o baliză. Dacă nu există așa ceva, improvizați. Aruncați orice plutește: o frânghie, un obiect de plastic sau o anvelopă, chiar roata de rezervă de la o mașină. Gândiți-vă înainte de a acționa.
  • Vâslește: dacă există în apropiere o barcă sau o canoe, folosiț-o dacă știți să o manevrați. Protejați-vă cu o vestă de salvare.
  • Intră în apă: dacă s-au epuizat toate posibilitățile de salvare, intrați în apă, doar dacă sunteți un bun înotător, antrenat în tehnicile de prim ajutor. În caz contrar s-ar putea să fie nevoie de salvarea a două persoane.
  • Primul ajutor: dacă sunteți în situația de a salva o persoană din apă, prima voastră grijă trebuie să fie siguranța salvatorului apoi scoaterea cât mai rapidă a victimei din apă. Urmează evaluarea funcțiilor vitale și stabilizarea coloanei vertebrale cervicale. Întoarceți cu fața în sus pacientul. Țineți capul victimei în poziție neutră. Folosiți o tehnică sigură pentru a deschide căile aeriene. Priviți, ascultați și simțiți dacă există respirație.
  • Dacă pacientul nu respiră, porniți resuscitarea cardio-pulmonară. Primul și cel mai important tratament al victimei înecate este reducerea hipoxiei.

            Foarte important!!!

În cazul unei situații de urgență, anunțați de îndată autoritățile prin numărul unic de urgență 112!

sursa info şi foto: ISU Argeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Dacia Manifesto, prototipul de tip Start Trek, nu va fi disponibil pentru vânzare, a anunţat constructorul (Galerie foto)

Modelul Dacia Manifesto, prototipul futurist al constructorului român, prezentat...

Cresc şi pensiile speciale ale foştilor parlamentari, nu doar lefurile actualilor

Votul dat de Senatul României, în urmă cu aproape...

Horaţiu Mălăele, conferinţă despre lectură, la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu din Piteşti

Horaţiu Mălăele va fi, în data de 30 septembrie,...

Şofer băut, la volanul microbuzului şcolar, într-o comună din Argeş

Un şofer care băuse binişor a fost prins de...

Comoara din podul unei biserici săseşti din Mediaş: 150 de cărţi vechi de 400-500 de ani

Un adevărat tezaur de carte medievală a fost descoperit,...

O maşină a luat foc, în mers, pe o stradă din Câmpulung

Un autoturism a luat foc azi la prânz, în...