Istoricul dr. Sorin Cristescu împlineşte azi 57 de ani

Date:

Share post:

Azi, istoricul Sorin Cristescu împlineşte 57 de ani. Născut la Bucureşti, după încheierea studiilor liceale a optat, iniţial, pentru o carieră tehnică, în speţă pentru Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Politehnicii din Capitală.

Ulterior, a revenit la prima sa iubire, istoria, a absolvit o facultate de profil, apoi studiile doctorale la Universitatea din Bucureşti. Pe care le-a finalizat după şapte ani de studiu, cu calificativul „magna cum laudae”.

Este lector universitar la o facultate, de asemenea, din Capitală, autor al mai multor articole de specialitate, a nu mai puţin de 17 volume (trei dintre ele, scrise în limba germană, alte trei în engleză), a unor traduceri, cursuri universitare şi zeci de studii de specialitate.

Foştii colegi de armată şi de facultate îi transmit, prin intermediul nostru, ani mulţi şi fericiţi, alături de soţia Ana şi de cei dragi lor.

sursa foto: Facebook/Sorin Cristescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cine crezi că va câștiga titlul în Superliga
spot_imgspot_img

Citeşte
ŞI

Anual, peste jumătate din apa tratată, potabilă, din România, se pierde. 565 milioane mc de apă se scurg în pământ

Sabina Pistol, specialist în soluții sustenabile pentru tratarea apei...

Când este necesar un simering special și nu o variantă universală

Nu orice aplicație cu arbore rotativ poate fi etanșată...

FC Argeș scoate la vânzare abonamente pentru sezonul 2026-2027

Clubul FC Argeș a anunțat că de poimâine scoate...

CNAIR: drumurile expres vor fi lărgite cu bandă de urgență și vor deveni aproape autostrăzi

CNAIR a decis ca viitoarele drumuri expres din țară...

Conducerea colectivă a UDMR a decis azi că nu va face parte din Guvernul Adrian Veștea

Conducerea colectivă centrală a UDMR a decis, azi, după...